Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a cerut miercuri UE si in special NATO sa nu alimenteze tensiunile prin blocada partiala asupra enclavei Kaliningrad, in timp ce Comisia Europeana a apreciat ca nu este vorba despre o blocada, ci despre inspectii ”specifice” si ”proportionale” efectuate de Lituania, care nu mai permite tranzitul pe teritoriul sau a unor marfuri supuse sanctiunilor europene adoptate impotriva Rusiei dupa agresiunea acesteia impotriva Ucrainei, relateaza agentia EFE, citata de Agerpres.
”As dori sa atentionez membrii NATO si politicienii din UE in fata acestor retorici periculoase cu privire la conflict”, a declarat diplomatul rus, raspunzand unei declaratii a purtatorului de cuvant al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a asigurat ca daca va fi nevoie NATO ar putea pune in aplicare in Lituania articolul 5 din tratatul Aliantei.
”Un atac impotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac impotriva tuturor”, asa cum este mentionat in respectivul articol, a amintit reprezentantul diplomatiei americane.
”Din nefericire, in Occident exista forte cu multa influenta si cu acces la putere care fac tot posibilul pentru a continua sa alimenteze tensiunile cu Rusia. Este un lucru alarmant”, a remarcat vice-ministrul rus de externe.
”Noi ne asumam toate circumstantele cu un grad extrem de responsabilitate”, a mai spus Riabkov, insistand ca prioritatea Rusiei este de a ”evita un conflict direct intre puterile nucleare”.
”Ne garantam interesele noastre, vor exista masuri de raspuns care acum sunt in proces de evaluare”, a mentionat el, dupa ce purtatoarea de cuvant a MAE rus Maria Zaharova declarase ca raspunsul Moscovei fata de restrictiile impuse de Lituania tranzitului catre Kaliningrad ”nu va avea caracter diplomatic, ci practic”.
In acest timp, Comisia Europeana a apreciat ca aceste restrictii ”nu sunt o blocada” asupra exporturilor rusesti, ci inspectii ”specifice” si ”proportionale”.
”Lituania aplica masuri restrictive pe care Uniunea Europeana le-a impus in mod unanim Rusiei (…) in ultimele luni, ca raspuns fata de razboi”, a scris pe Twitter purtatorul de cuvant comunitar Eric Mamer.
Aceasta ”nu este o blocada”, intrucat ”furnizarea de produse esentiale catre Kaliningrad continua fara obstacole”, Lituania efectuand controale doar ”asupra exporturilor ruse specifice”, precum produsele din otel sau materialele de constructie, a mai motivat reprezentantul Comisiei Europene.


