Sonda Luna-25 s-a prabusit pe suprafata lunara pe 19 august din cauza unei functionari anormale a computerului de bord, scrie stirileprotv.ro.

Anuntul a fost facut marti de agentia spatiala rusa, Roscosmos, intr-un raport preliminar privind cauzele accidentului, care a facut ca Moscova sa piarda lupta pentru prima aselenizare a unei nave spatiale la Polul Sud al satelitului Pamantului, transmite EFE, citeaza Agerpres.

Pe 19 august, la emiterea unui impuls de corectie pentru a transfera nava spatiala de pe o orbita lunara circulara pe o orbita eliptica premergatoare aselenizarii, sistemul de propulsie al Luna-25 a functionat timp de 127 de secunde in loc de 84 de secunde, asa cum era prevazut, a precizat Roscosmos intr-un comunicat.

Ca urmare, sonda a trecut pe o orbita deschisa neprevazuta si s-a ciocnit de suprafata lunara, a precizat aceasta.

Agentia spatiala rusa a indicat ca "cea mai probabila cauza a accidentului a fost functionarea anormala a complexului de control de la bord, asociata cu esecul de a porni accelerometrul din dispozitivul BIUS-L (unitatea de masurare a vitezei unghiulare)".

In acest sens, complexul de control de la bordul sondei "a primit semnale zero de la accelerometrele din dispozitivul BIUS-L", ceea ce l-a impiedicat sa inregistreze momentul in care a fost atinsa viteza necesara si sa opreasca sistemul de propulsie in timp util".

Roscosmos a precizat ca au fost elaborate recomandari pentru a evita astfel de defectiuni in viitoarele misiuni lunare ale Rusiei.

Sonda rusa trebuia sa aselenizeze pe 21 august, dar s-a prabusit si a fost devansata in batalia spatiala de nava indiana Chandrayaan-3, care a ajuns pentru prima data pe inospitalierul teritoriu lunar doua zile mai tarziu, devansand puteri traditionale precum Rusia, Statele Unite si China.