Președintele rus Vladimir Putin a asigurat luni că este gata să furnizeze petrol și gaze țărilor europene dacă acestea se declară în favoarea unei „colaborări durabile și stabile” cu Moscova, într-un context de creștere puternică a prețurilor din cauza războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP, scrie hotnews.ro.

„Noi suntem pregătiți să lucrăm cu europenii, dar avem nevoie ca ei să ne dea semne că sunt pregătiți și dornici”, a declarat Putin în cadrul unei reuniuni guvernamentale consacrate situației de pe piața hidrocarburilor.

Prețurile petrolului au sărit cu 25-30% luni dimineață la deschiderea piețelor financiare din cauza situației din Orientul Mijlociu, și – chiar dacă după câteva ore creșterea s-a temperat la aproximativ 15% – nivelul cotațiilor este unul nemaiîntâlnit de la jumătatea anului 2022.

Efecte au apărut și în sectorul gazului, al cărui preț a sărit dimineață cu 30% în Europa. Războiul crește profiturile exportatorilor americani de gaze, iar UE plătește nota.

Criza energetică anterioară a fost provocată de Rusia în 2021, în urma reducerii livrărilor de gaze în Europa, fiind accentuată de invadarea Ucrainei în 2022. Europa a reușit, în ultimii ani, să scape de dependența rusească, căutând noi surse de aprovizionare, inclusiv cu gaze lichefiate din SUA.

Europa, cea mai expusă economie

Creșterea tensiunilor din jurul Iranului și incertitudinea privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, au dus la scumpirea gazelor și petrolului pe piețele internaționale.

Economiile europene depind aproape complet de importurile de petrol și, în proporție semnificativă, de gaz natural lichefiat. Aproximativ jumătate din gazul importat de Uniunea Europeană ajunge sub formă de GNL, ceea ce o face extrem de vulnerabilă la perturbările din lanțurile globale de aprovizionare.

Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să concureze direct cu alte regiuni pentru volumele limitate de GNL disponibile pe piață, mai ales dacă fluxurile de energie din Orientul Mijlociu sunt perturbate.