Dupa 15 zile petrecute in regim de izolare, disidentul rus Aleksei Navalnii a fost trimis miercuri inapoi intr-o celula solitara, in timp ce autoritatile au inceput o noua runda de proceduri judiciare impotriva sa, relateaza agentiile DPA si Agerpres, transmite hotnews.ro.
Aliatii lui Navalnii declara pe Telegram ca principiul „sfant” de a permite unui detinut o zi de odihna dupa 15 zile de izolare, respectat in perioada sovietica, a fost incalcat in cazul sau.
Este a 14-a oara, din vara anului trecut, cand Aleksei Navalnii este trimis in regim de izolare, unde conditiile sunt deosebit de dure.
Detinutii nu pot cumpara alimente suplimentare si nici nu pot fi vizitati de rude.
Recent, Navalnii a transmis ca timpul pe care il are la dispozitie pentru a scrie scrisori a fost scurtat, iar plimbarile sale zilnice in curtea inchisorii sunt programate dimineata devreme pentru a nu vedea lumina soarelui.
Acuzat mai nou ca ar fi pregatit atacuri teroriste din inchisoare
Noua runda de proceduri judiciare care il vizeaza se refera la presupuse activitati extremiste, el denuntand o „acuzatie absurda”.
Navalnii este acuzat ca ar fi pregatit atacuri teroriste in inchisoare, noteaza agentia DPA.
„Ma astept la 30 de ani in acest caz si, aparent la inchisoare pe viata in urmatorul”, a declarat miercuri disidentul rus prin intermediul unei legaturi video intr-o prima sesiune tehnica, in care instanta va decide cat timp va primi inculpatul pentru a se familiariza cu acuzatiile care i se aduc.
Purtatoarea sa de cuvant, Kira Iarmas, a explicat ca instanta incearca sa il impiedice sa comunice cu presa.
Pe plan international, Aleksei Navalnii, care oficial a fost condamnat pentru frauda, este considerat detinut politic, in timp ce activistii pentru drepturile omului vorbesc de un proces arbitrar pentru a-l reduce la tacere pe acest oponent al presedintelui Vladimir Putin.
Navalnii a fost arestat in ianuarie 2021, imediat ce s-a intors din Germania, unde fusese tratat pentru o intoxicatie cu un agent neurotoxic, pentru care considera vinovat Kremlinul. In martie 2022, el a mai primit o condamnare de noua ani de inchisoare in regim strict, in urma unor acuzatii de „escrocherie” pe care le considera fictive. In octombrie anul trecut, i s-a comunicat ca este acuzat si de alte infractiuni, pentru care ar putea fi condamnat la inca 30 de ani de detentie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


