Rusia a inceput renovarea unui aeroport militar dezafectat aflat in nordul Peninsulei Kola, in apropiere de granita cu Finlanda, in cadrul unei actiuni mai ample de reabilitare a tuturor aerodromurilor care deservesc intreaga Flota Nordica a Rusiei din zona arctica, informeaza The Moscow Times.

Aeroportul, intitulat Severomorsk-2, aflat la 11 kilometri nord-est de Murmansk, fusese dezafectat in anul 1998 si urmeaza a fi renovat si redeschis, pana in 2030, alaturi de alte aerodromuri similare, dupa cum a declarat comandantul Flotei Nordice a Rusiei, Alexander Moiseiev.

„Continua dezvoltarea si constructia retelei aeroportuare in regiunea arctica. Planul, care are ca obiectiv de finalizare anul 2030, include construirea a doua noi piste in Nagurskoie si Temp, precum si refacerea a alte 7 piste in Severomorsk-1, Severomorsk-2, Severomorsk-3, Rogacevo, Talagi si Kipleovo”, a spus Moiseiev, citat de TASS si preluat de Moscow Times.

In ultima perioada, pista de la Severomorsk-2 a fot folosita pentru decolarea si aterizarea dronelor operate de Flota Nordica a Rusiei.

In prezent, aceasta flota detine doua baze aeriene majore in peninsula Kola: Severomorsk-1 si Severomorsk-3. Prima are o pista lunga de 3.500 de metri si este baza avioanelor de supraveghere marina, de tip Il-38 si a elicopterelor cu misiuni antisubmarin Ka-27.

La inceputul lunii iunie, o grupare de nave de desant ale marinei ruse, formata din sase nave mari de desant ale Flotei de Nord si Flotei din Marea Baltica, si sase nave de desant ale Flotei din Marea Neagra, au fost desfasurate in Marea Neagra.

In luna mai, Finlanda si-a depus, alaturi de Suedia, candidatura pentru aderarea la NATO, renuntand astfel la politica de neutralitate, in urma invaziei ruse din Ucraina.

Sursa: