Ministerul britanic al Apararii noteaza in ultima sa evaluare asupra razboiului din Ucraina ca Rusia a inceput sa suspende comandanti de top pe care ii foloseste drept tapi ispasitori pentru esecul invaziei sale.
Principalele observatii ale serviciului de informatii al armatei britanice:
„In ultimele saptamani Rusia a concediat comandanti importanti despre care se considera ca au avut rezultate slabe in stadiile initiale ale invaziei sale din Ucraina;
General-locotenentul Serghei Kisel, care a comandat Armata Intai Garzi de Tancuri de elita, a fost suspendat din cauza esecului sau de a captura
Harkivul. Viceamiralul Igor Osipov, care a comandat Flota Rusa din Marea Neagra, a fost de asemenea probabil suspendat ca urmare a scufundarii crucisatorului Moskva in luna aprilie. Seful Statului Major Rus Valeri Gherasimov a ramas probabil in functie dar este neclar daca presedintele Vladimir Putin mai are incredere in el;
O cultura a musamalizarilor si gasirii de tapi ispasitori este probabil raspandita in fortele armate si sistemul de securitate. Numerosi oficiali implicati in invadarea Ucrainei vor fi probabil tot mai distrasi de eforturile de a evita raspunderea personala pentru esecurile operationale ale Rusiei.
Acest lucru in schimb va pune presiuni si mai mari pe modelul centralizat de comanda si control al Rusiei pe masura ce ofiterii incearca sa lase decizii cheie la latitudinea superiorilor lor. Va fi dificil pentru Rusia sa recastige initiativa in aceste conditii”.
Ministerul britanic al Apararii, prima sursa oficiala care vorbeste despre suspendarea comandantului Flotei Marii Negre
Zvonuri despre posibila suspendare a viceamiralului Igor Osipov circula pe platformele social media de mai multe zile dupa ce acesta n-a mai fost vazut in public de pe 9 mai, cand Rusia a celebrat Ziua Victoriei in al Doilea Razboi Mondial.
Pe 14 mai Rusia a sarbatorit Ziua Marinei sale dar Osipov a lipsit de la festivitati. Zvonurile despre suspendarea sa vin in contextul in care Flota Marii Negre a inregistrat mai multe infrangeri tactice, in special in zona Insulei Serpilor si Odesa a orasului-port Odesa, unde nu a reusit sa debarce trupe.
O alta lovitura de imagine puternica suferita de flota ruseasca de la Marea Neagra a avut loc pe 25 martie, cand ucrainenii au reusit sa distruga nava de desant Saratov in portul Berdiansk, desi acesta era sub controlul fortelor de invazie.
Marea Britanie l-a inclus pe viceamiralul Igor Osipov pe lista sa de oficiali rusi sanctionati inca din luna februarie.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


