Rusia marcheaza astazi 20 de ani de la luarea cu asalt a sediului Parlamentului si turnului Ostankino. Asta dupa ce fostul presedinte, Boris Eltin a dizolvat parlamentul, in 1993, iar armata a intervenit cu tancurile.
Mitinguri de comemorare au avut loc astazi la Moscova, la Ostankino si in fata Palatului prezidential. Oamenii au aprins lumanari si au depus flori in memoria celor circa 190 de oameni ucisi in timpul revolutiei constitutionale din 1993.
Criza constitutinala rusa a inceput pe 21 septembrie, cand presedintele Rusiei, Boris Eltin, a dizolvat legislativul federal, Congresul Deputatilor Poporului si Sovietul Suprem, care se opunea tendintei de consolidare a puterii prezidentiale. O saptamana mai tarziu au inceput protestele anti-Eltin.
Armata si fortele de securitate au trecut de partea lui Eltin si au asediat parlamentul. Conflictul de 10 zile a fost cel mai sangeros de la revolutia bolsevica din octombrie 1917. Conform cifrelor oficiale, 187 de persoane au fost ucise, iar peste 400 au fost ranite.


