Kremlinul cere Ucrainei sa „puna capat ostilitatilor” si sa renunte la „ultimatumul smintit” adresat Rusiei, precizand ca doar capitularea Kievului va duce la incetarea razboiului, scrie stirileprotv.ro

Moscova cere „sa se recunoasca noile realitati teritoriale” si subliniaza ca numai „capitularea” Kievului va pune capat ofensivei ruse in Ucraina, la doua zile dupa o reuniune privind Razboiul din Ucraina in Arabia Saudita, care nu a permis niciun progres in vederea unei solutii, relateaza AFP.

„Suntem convinsi ca o rezolvare cu adevarat globala, de durata si echilibrata este posibila doar daca regimul de la Kiev pune capat ostilitatilor si atentatelor teroriste”,  subliniaza intr-un comunicat o purtatoare de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Noile realitati teritoriale (din estul si sudul Ucrainei) trebuie sa fie recunoscute. Demilitarizarea si denazificarea Ucrainei (...) trebuie sa fie asigurate”,  cere Zaharova.

Ea cere „confirmarea” „fundamentelor originare ale suveranitatii Ucrainei: statutul sau neutru, nealiniat si nenuclear”.

Aceste cereri - formulate de catre Moscova la momentul lansarii invaziei, in februarie 2022 - au fost respinse de catre Kiev.

„Toate sunt un ultimatum smintit adresat Rusiei care vizeaza sa prelungeasca ostilitatile”

Maria Zaharova face aceste declaratii la doua zile dupa ce Arabia Saudita a gazduit, la Jeddah, o reuniune pe tema Ucrainei, la care au luat parte delegatii din Occident si reprezentanti ai puterilor emergente, aliate Rusiei, fara ca Moscova sa fie prezenta la reuniune.

Discutii lungi intre delegatiile prezente nu au condus la vreun progres in solutionarea acestui conflict.

Nicio „declaratie comuna” nu a fost publicata dupa reuniune.

Maria Zaharova declara ca „apreciaza mult medierea” „prietenilor nostri din tari din Sud”, insa „o solutionare pasnica este imposibila” in baza „Planului de pace in zece puncte” avansat de catre presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, da ea asigurari.

„Niciunul dintre cele zece puncte ale sale nu vizeaza gasirea unei solutii negociate si diplomatice a crizei, iar toate sunt un ultimatum smintit adresat Rusiei care vizeaza sa prelungeasca ostilitatile”,  denunta purtatoarea de cuvant.

Arabia Saudita - apropiata atat Rusiei, cat si Statelor Unite - cauta sa-si consolideze influenta pe scena internationala.

La jumatatea lui mai, Volodimir Zelenski a efectuat o vizita surpriza la Jeddah, la un summit al Ligii Arabe.

El i-a multumit atunci printului mostenitor Mohammed bin Salman pentru „sustinerea sa fata de integritatea teritoriala si suveranitatea Ucrainei”.