Rusia va scoate la licitatie, la 30 octombrie, cu un pret de pornire de peste 240.000 de euro, apartamentul detinut de presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si de sotia acestuia, Olena Zelenska, in Ialta, in peninsula ucraineana Crimeea, anexata ilegal de Moscova in 2014, transmite sambata EFE, citata de digi24.ro.
Potrivit agentiei oficiale TASS, apartamentul, care a fost confiscat in mai de „parlamentul” impus de Rusia in Crimeea, va fi scos la licitatie „la rosu”, intrucat cuplul prezidential nu a locuit niciodata la aceasta proprietate unde doar peretii sunt zugraviti.
Apartamentul familiei Zelenski are o suprafata de 119,5 metri patrati si este situat in zona rezidentiala Imperator din localitatea Livadia, situata la periferia popularei statiuni balneare Ialta, una dintre principalele destinatii turistice din peninsula, scrie Agerpres.








Proprietatea, care era inregistrata pe numele Olenei Zelenska, a fost scoasa la licitatie cu un pret de pornire de 24,6 milioane de ruble (242.875 euro la cursul de schimb curent), potrivit TASS.
Apartamentul sotilor Zelenski are un living cu vedere panoramica, un dormitor, o baie si o bucatarie open-space cu spatiu de luat masa. Apartamentul nu este mobilat si nici nu are sistemul electric instalat, conform aceleiasi surse.
Apartamentul este situat la etajul 5 al cladirii, iar balconul are vedere la Marea Neagra si la Palatul Livadia, care a fost candva casa de vacanta a ultimului tar rus Nicolae al II-lea, impuscat de bolsevici in 1918.
Palatul imperial a gazduit, in februarie 1945, Conferinta de la Ialta, la care au participat liderii sovietic, Iosif Stalin, britanic, Winston Churchill, si american, Franklin D. Roosevelt.
Potrivit TASS, cererile de cumparare vor fi acceptate pana pe 26 octombrie, iar participantii la licitatie vor fi obligati sa depuna un depozit de 50% din pretul initial de pornire.


