Rusia si-a aparat vineri decizia de a invita o delegatie a Hamas la Moscova in fata unor critici puternice din partea Israelului, afirmand ca este necesar sa mentina contacte cu toate partile implicate in conflictul israeliano-palestinian, informeaza Reuters, citata de hotnews.ro

Israelul, care a jurat sa elimine Hamas ca represalii la atacul din 7 octombrie, soldat cu 1.400 de morti, a calificat decizia drept „deplorabila" si a indemnat Moscova sa expulzeze delegatia.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ca delegatia Hamas s-a intalnit cu reprezentanti ai Ministerului rus de Externe, dar nu cu presedintele Vladimir Putin sau cu oficiali ai Kremlinului.

„Consideram ca este necesar sa ne continuam contactele cu toate partile si, bineinteles, vom continua dialogul cu Israelul",  a declarat Peskov reporterilor.

Rusia are legaturi cu toti actorii cheie din Orientul Mijlociu, inclusiv Israel, Iran, Siria, Hamas si Autoritatea Palestiniana, sustinuta de Occident, care exercita o autonomie limitata sub ocupatie militara israeliana in Cisiordania.

Moscova a pus in mod repetat criza pe seama unui esec al diplomatiei americane.

Ambasada Rusiei in Israel a emis o declaratie in care a reiterat apelul Moscovei pentru o incetare imediata a focului, eliberarea tuturor ostaticilor detinuti de Hamas si livrarea de ajutor umanitar populatiei din Gaza, pe care Israelul o bombardeaza puternic inaintea unei invazii terestre preconizate. Oficialii din Gaza afirma ca peste 7.000 de palestinieni au fost ucisi.

Abu Hamid, un membru al delegatiei Hamas la Moscova, a declarat pentru ziarul rus Kommersant ca grupul nu poate elibera niciun ostatic pana cand nu se va ajunge la un acord de incetare a focului.

Hamid a spus ca Hamas are nevoie de timp pentru a-i localiza pe toti cei care au fost luati in Gaza de diverse factiuni palestiniene in atacul din 7 octombrie asupra Israelului.

„Foarte rau”

Peskov a exclus orice risc ca Rusia sa fie atrasa in conflict dupa ce vineri avioane de lupta americane au lovit instalatii de arme si munitii in Siria, ca represalii la atacurile asupra fortelor americane de catre militiile sustinute de Iran.

Dar el a adaugat ca loviturile americane vor alimenta si mai mult tensiunile din regiune.  „Acest lucru este foarte rau",  a spus el.

Agentia de stiri TASS a relatat vineri ca un alt membru de rang inalt al delegatiei Hamas aflat in vizita la Moscova, Abu Marzouk, a purtat discutii cu ministrul adjunct de externe iranian Ali Baghiri Kani, care se afla de asemenea in vizita in capitala rusa.

Cei doi au discutat despre eforturile de a asigura o incetare a focului in Gaza si de a livra ajutor umanitar locuitorilor acesteia, iar Baghiri Kani a reafirmat, de asemenea, sprijinul ferm al Teheranului pentru cauza palestiniana, a relatat TASS, citand surse ale ambasadei iraniene la Moscova.