Rusia si-a majorat usor productia de petrol la 10,17 milioane de barili pe zi in perioada 1 - 29 mai, a anuntat luni agentia rusa de presa TASS. Rusia inca se afla cu aproape un milion de barili pe zi sub nivelul inregistrat inainte de impunerea sanctiunilor occidentale, informeaza Reuters.

Sanctiunile occidentale impuse dupa invazia Rusiei in Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global si au pus presiune asupra productiei si vanzarilor de petrol, deoarece cumparatorii au refuzat titeiul rusesc sau au cautat sa obtina reduceri de pret.

Rusia, al treilea mare producator global dupa Statele Unite si Arabia Saudita, a fost nevoita sa-si reduca productia cu aproximativ 10%, la 10,05 milioane barili pe zi in aprilie, comparativ cu februarie, in urma sanctiunilor.

Rusia ar trebui sa reduca productia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi in prezent pana la 7 - 8 milioane de barili pe zi, pentru a obtine un pret mai bun si a evita vanzarea cu discount, sustine vicepresedintele Lukoil, Leonid Fedun.

„De ce ar trebui ca Rusia sa mentina productia de petrol la 10 milioane de barili pe zi daca putem (mai) eficient sa consumam si sa exportam sapte pana la opt milioane de barili pe zi fara pierderi la bugetul de stat?”, scrie Fedun, cel care, impreuna cu Vagit Alekperov, a infiintat Lukoil in 1991. „Ce este mai bine - sa vinzi 10 barili de titei pentru 50 de dolari sau sapte barili, dar pentru 80 de dolari?”, se intreaba Fedun, care a adaugat ca este extrem de important pentru Rusia sa pastreze acordul de limitare a productiei convenit cu alti mari producatori de petrol in cadrul OPEC+.

Vicepremierul rus Alexander Novak declara saptamana trecuta ca Rusia va produce anul acesta intre 480 si 500 milioane tone de petrol, sau 9,64 - 10,04 milioane barili pe zi, in functie de conditiile externe.

Sursa: