Rusia este pregătită să accepte uraniu îmbogățit din Iran, dacă se ajunge la un acord în acest sens, a declarat joi directorul general al companiei nucleare de stat Rosatom, Aleksei Lihacev, conform agenţiei ruse de presă Interfax, citează Reuters, transmite hotnews.ro.

Miercuri, Ministerul rus de Externe afirmase că este încă în discuție o propunere de a scoate uraniul din Iran, ca parte a unui acord menit să atenueze îngrijorările Statelor Unite faţă de pericolul înarmării nucleare a republicii islamice, dar că orice decizie în acest sens aparţine Teheranului.

Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat miercuri disponibilitatea Rusiei de a primi uraniu îmbogăţit din Iran. El a precizat că această opțiune discutată anterior cu Iranul a reapărut în timpul tratativelor de la Geneva pentru un acord nuclear între SUA şi Iran.

Iranul comunicase după negocierile de marţi cu americanii că este dispus să înceteze îmbogăţirea uraniului şi să-şi transfere în Rusia o parte din rezervele de material fisionabil.

Washingtonul suspectează Teheranul că urmărește să obțină o bombă nucleară și vrea ca acesta să renunțe complet la îmbogățirea uraniului, un proces utilizat pentru a produce combustibil pentru centralele nucleare, dar care poate furniza și material pentru fabricarea unui focos nuclear.