Rusia anunta ca va incepe, in luna iulie, testele clinice pentru un tip nou de vaccin anti-Covid. Substanta ruseasca ar fi capabila sa genereze imunitate la nivel celular si ar oferi protectie pentru peste 13 ani, conform directoarei Agentiei Federale Medico-Biologice a Rusiei, informeaza Agerpres.

La o reuniune cu Vladimir Putin, ea a mentionat ca este vorba despre un vaccin de noua generatie, dezvoltat pe o noua platforma tehnologica, iar primele doua faze ale testelor clinice vor fi unite, „intrucat actualele protocoale privind vaccinurile o permit”.

„Dezvoltam un vaccin care se diferentiaza prin faptul ca nu actioneaza asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, asadar nu se dezvolta o imunitate umorala - cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulara, al carei avantaj este durata sa indelungata”, a explicat Veronika Skvortova.

„In unele lucrari experimentale s-a demonstrat ca aceasta imunitate se mentine intre 13 si 17 ani”, a adaugat ea, semnaland totodata ca aceasta directie a cercetarilor se inscrie in actualele tendinte internationale sustinute de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Rusia a realizat pana in prezent trei vaccinuri anti-Covid-19, respectiv Sputnik V, EpiVacCorona si CoviVac. In prezent se afla in faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumita „Sputnik Light”, care va fi administrat intr-o singura doza si va fi destinat in principal tarilor confruntate cu un val masiv de infectii si pentru care ar fi astfel utila o solutie temporara de imunizare a populatiei.

Sursa: