Rusia trebuie sa faca presiuni asupra separatistilor din Donbas pentru a evita o escaladare a luptelor in regiune. Asta i-a transmis presedintele Ucrainei, omologului sau rus, in timpul unei convorbiri telefonice. Zelenski l-a sunat pe Putin dupa ce ieri, patru soldati ucraineni au fost ucisi in timpul unui atac.
Vladimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: „De dimineata am vorbit cu Vladimir Putin. L-am sunat de urgenta si i-am spus ca ceea ce se intampla acum nu ne apropie de pace. L-am rugat sa intervina si sa faca presiuni asupra separatistilor ca sa nu-i mai ucida pe militarii nostri.”
Vladimir Zelenski l-a sunat pe omologul sau rus dupa ce ieri patru soldati ucraineni au fost ucisi intr-un atac al separatistilor prorusi in estul tarii. Intr-un comunicat emis de Kremlin se arata ca, in timpul convorbirii, Vladimir Putin i-a spus lui Zelenski ca soldatii ucraineni trebuie sa inceteze sa mai atace localitatile aflate sub controlul rebelilor. Totodata, el a precizat ca pentru a evita escaladarea conflictului, Kievul trebuie sa ofere un statut special regiunilor Donetk si Lugansk. Razboiul din estul Ucrainei a izbucnit in 2014, iar de atunci peste 13 mii de oameni, militari si civili, au fost ucisi.
Noul presedinte ucrainean, Vladimir Zelenski, a declarat, inainte de a ajunge la putere, ca unul dintre obiectivele sale principale este sa puna capat acestui conflict.

