Tribunalele rusesti au examinat 49 de cazuri in cursul anului 2022 pentru refuzul de a sterge informatii interzise pe internet si au impus amenzi in valoare de 21,12 miliarde de ruble (259,3 milioane de dolari), potrivit statisticilor publicate duminica de Departamentul Juridic al Curtii Supreme din Rusia, transmite EFE, potrivit hotnews.ro

Printre cele mai amendate companii s-a numarat gigantul informatic Google, proprietar al YouTube, impotriva caruia au fost deschise 18 procese.

In plus, au mai fost aplicate amenzi contra Meta, catalogata drept extremista in Rusia pentru ca a permis postari de ura impotriva acestei tari dupa inceperea campaniei Moscovei in Ucraina, precum si contra altor resurse precum Wikipedia, Twitter sau Twitch.

Potrivit lui Vadim Subbotin, director adjunct al Roskomnadzor, autoritatea rusa de reglementare a comunicatiilor, Google, Facebook si Twitter au refuzat sa elimine aproximativ 5.500 de materiale cu informatii interzise in Rusia.

In total, anul trecut au fost deschise 130 de cauze de acest tip, din care au fost examinate 49, trei au fost inchise, doua au fost trimise inapoi pentru rectificarea protocoalelor si s-au intors la instante, in timp ce in 42 de cazuri tribunalele au pronuntat hotarari.

Dintre acestea, 40 se refereau la persoane juridice iar doua la functionari.

In patru cazuri, instantele s-au limitat la un avertisment, dar in celelalte 38 au fost aplicate amenzi.

Din totalul amenzilor, justitia rusa a primit 1,508 miliarde de ruble (18,5 milioane de dolari).

Rusia a aprobat in decembrie 2020 o lege care prevede responsabilitati administrative impotriva companiilor care publica informatii interzise, cum ar fi pornografie infantila, instructiuni de fabricare a explozibililor, apeluri la proteste ale opozitiei si, mai recent, actiunile armatei ruse in Ucraina.