​Acum mai bine de trei secole si jumatate cazacii zaporojeni semnau cu rusii un tratat, fiindca aveau nevoie de sprijin militar in lupta cu polonii. Acel moment de la 1654 a fost inceputul relatiilor tensionate dintre rusi si ucraineni si pe tema acestui tratat se ”razboiesc” in vorbe istoricii, dar si politicienii din cele doua tari. Mai jos puteti citi despre temutii razboinici ai stepelor, despre drumurile lor din Moldova si pana la Pacific si despre vremurile complicate si violente ale Europei anilor 1650.

Informatia pe scurt;

La 1654 hatmanul cazacilor zaporojeni, Bohdan Hmelnitki, unul dintre marii eroi ai istoriei Ucrainei, a incheiat o alianta cu rusii, in dorinta de a cauta un aliat puternic contra polonezilor. Asa a inceput indelungata si complexa istorie a relatiilor dintre Rusia si Ucraina, iar cele doua tari vad diferit acel tratat.

Primii cazaci erau nomazi, traiau din ceea ce le oferea stepa din sudul Ucrainei si pescuiau, vanau si jefuiau. Dupa 1600 numarul cazacilor a crescut si forta lor militara a devenit cunoscuta si in Europa de Vest. Cazacii devenisera importanti in jocurile politice dintre poloni si otomani, dar si pentru puterile din centrul Europei.

Prin acordurile de la Pereiaslav, hatmanul cazacilor, Bohdan Hmelnitki, a cerut tarului rus sa incorporeze statul cazacilor sub forma unui ducat autonom, sub protectia rusilor, si a jurat credinta tarului rus. Hatmanul avea nevoie disperata de sprijin militar si NU avea in gand, cum au sustinut trei secole mai tarziu istoricii sovietici, sa reuneasca popoarele ucrainean si rus.

Marele hatman Hmelnitki a avut treburi si prin partile noastre. L-a fortat pe domnitorul moldovean Vasile Lupu sa incheie o alianta si fiul celebrului cazac a luat-o in casatorie pe domnita Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu. Domnitorul din Moldova a vrut sa se retraga din alianta dupa ce cazacii au fost infranti de poloni.

Daca Hmelnitki ar fi ales o alianta cu otomanii, si nu cu rusii, istoria Europei ar fi putut fi diferita, fiindca Rusia a devenit un mare imperiu si pentru ca a anexat teritoriile ucrainene. Cu ajutorul cazacilor, rusii au obtinut victorii impotriva suedezilor si a otomanilor si tot cu ajutorul lor au eliminat hanatul Crimeeii si au ajuns sa Marea Neagra.

La 1650 populatia Europei era de aproximativ 75 de milioane. Regatul Frantei avea cam 18 milioane de locuitori, Imperiul Rus avea peste 14 milioane, iar Uniunea Polono-Lituaniana avea peste 9 milioane.

Rusia a tot incorporat parti din statul cazacilor, iar la 1775 armata cazacilor zaporojeni din regiunea Niprului inferior a fost abolita dupa ce rusii au castigat un razboi impotriva otomanilor. La 1783 Imperiul Rus anexeaza Crimeea.

De ce 1654 este un an important pentru Rusia si Ucraina

La 1654 hatmanul cazacilor zaporojeni, Bogdan Hmelnitki, unul dintre marii eroi ai istoriei Ucrainei, a incheiat o alianta cu rusii, in dorinta de a cauta un aliat puternic contra polonezilor. Acel moment a ramas in istorie sub numele de ”Tratatul de la Pereiaslav” sau ”Acordurile de la Pereiaslav”, un punct de cotitura in istoria Europei de Est si unul ce va fi folosit intens de istoricii rusi si apoi de sovietici pentru a justifica abuziv diverse lucruri, mai ales ocuparea de noi teritorii.

Cazacii au jurat loialitate tarului si sperau ca hatmanatul sa devina un protectorat sub autoritatea tarului. Cazacii se angajau sa fie loiali si sa ofere sprijin militar in schimbul protectiei tariste. De precizat ca un secol mai tarziu, hatmanatul isi inceta existenta. iar Imperiul Rus si-a tot intins suprafata, inca din secolul 17 ocupand teritorii consistente ale Ucrainei din zilele noastre. Hatmanatul a fost impartit intre rusi si polonezi la doar 13 ani dupa tratat, dupa asa-numitul ”armistitiu de la Andrusovo”.

La 1654 Hmelnitki si un grup de ofiteri au jurat credinta noului suveran, tarul rus Aleksei Romanov, si asa a inceput indelungata si complexa istorie a relatiilor dintre Rusia si Ucraina.

Ei bine, trei secole mai tarziu, URSS a sarbatorit cu fast ”300 de ani de la ”reunificarea” Rusiei cu Ucraina, desi la 1654 tratatul nu vorbea in astfel de termeni. Au fost numeroase festivitati in 1954 si s-au ridicat sute de monumente in cinstea acestui asa-zis tri-centenar de la ”unirea” acestor doua popoare slave est-europene.

Cine sunt cazacii si cum au devenit celebri acesti razboinici ai stepelor

Despre cazaci cronicile au inceput sa pomeneasca de la jumatatea secolului 15, iar numele ”kazak” venea din limbile turcice si insemna aventurier, paznic sau om liber, in functie de limba si context. Primii cazaci erau nomazi, traiau din ceea ce le oferea stepa din sudul Ucrainei si pescuiau, vanau si jefuiau, tintele pentru aceasta din urma indeletnicire fiind negustorii care tranzitau rutele comerciale din stepa, fara sa aiba paza suficienta.

Numarul cazacilor a tot crescut dupa 1500 fiindca li s-au adaugat nu doar aventurieri, si chiar nobili, ci si o multime de tarani care fugeau de serbie, dar si diversi oameni care fugeau pentru a nu fi dusi in sclavie, fugeau de serviciul militar sau de pedeapsa pe care urmau s-o primeasca dupa ce comisesera infractiuni grave.

Cazacii s-au transformat mult in nici 100 de ani si a crescut enorm nu doar numarul lor, ci si organizarea. Inainte de 1500 formau mici bande care isi instalau taberele pe campurile din apropierea asezarilor.

Isi spuneau ”cazacii zaporojeni” si s-au stabilit intr-o regiune numita Zaporojia, de la “za porohamii” (dincolo de praguri), referire la pragurile Niprului.

O statuie care-l infatiseaza pe Hmelnitki Sursa foto A Zimmer, Dreamstime.com

Pe la 1570 o parte dintre cazaci au fost recrutati de polonezi in regimente de granita care sa apere frontierele statului Polono - Lituanian de asalturile tatarilor. A urmat apoi o alta transformare: din osti aflate in serviciul granicerilor locali, in unitati militare aflate sub comanda ofiterilor armatei permanente. A aparut termenul ”cazaci inregistrati”, si era vorba despre oameni care, fiind inclusi in registrele oficiale, erau scutiti de plata darilor.

Statul polono-lituanian i-a considerat foarte utili pe cazaci in razboaiele cu tatarii, otomanii si cu rusii moscovitii, dar cand erau perioade de pace, polonii au scazut mult numarul cazacilor oficial inregistrati, pentru a le diminua forta, fiindca ii considerau un element periculos, volatil. Cazacii au fost de ajutor polonilor, dar au devenit si o mare problema, fiindca incurcau politica externa poloneza mai ales cand efectuau raiduri de jaf in teritoriile unor aliati ai polonilor.

Citeste si: Rusia kieveana - Cum se cearta Rusia si Ucraina pentru trecutul celui mai intins stat din Europa de acum un mileniu

Pentru cazacii inregistrati, soldele erau platite si privilegiile erau recunoscute doar pe perioada serviciului militar activ. Din cauza limitarilor impuse de poloni dupa 1590 au fost o data la cativa ani rascoale ale cazacilor nemultumiti de cum sunt tratati.

Cazacii devenisera importanti dupa 1590 in jocurile politice dintre poloni si otomani, dar si pentru puterile din centrul Europei. Cazacii erau un mare pericol pentru taratul Moscovit si au participat la inceput de secol 17 la cateva asedii si jefuiri ale Moscovei, alaturi de poloni.

Cazacii au devenit celebri si pentru raidurile lor pe apa in barcile lor lungi numite ”ceaiki”, iar in 1606 au navigat pe Nipru si apoi pe Marea Neagra si au pradat cateva cetati, inclusiv suburbiile Istanbulului. Cazacii au ajuns cu explorarile extrem de departe: spre exemplu, in 1581 hanul Ermak Timofeevici a trecut muntii Urali si a invins mica oaste a hanatului Sibir. In 1639 o banda de cazaci foarte curajosi au ajuns la Oceanul Pacific, in zona Marii Ohotsk.

Bohdan Hmelnitki, cel mai celebru dintre cazaci

Rascoalele zaporojenilor au fost inabusite cu duritate dupa 1620, dar cazacii evoluasera enorm si erau luptatori respectati in toata Europa si cereau autoritatilor nu doar bani, ci si recunoasterea statutului de razboinici.

Sapte rascoale ale cazacilor au avut loc din 1591, pana la Marea Rascoala de 1648. De ce este momentul 1648 important. Iata ce scrie Serhii Plokhy in cartea Portile Europei - O istorie a Ucrainei.

”Ca urmare a acestui eveniment s-a modificat harta politica a intregii regiuni si a aparut statul cazac, pe care foarte multi il considera piatra de temelie a Ucrainei moderne. A dat, de asemenea, nastere unei lungi perioade in care Rusia s-a amestecat in problemele ucrainenilor, motiv pentru care cercetatorii considera ca marcheaza inceputul relatiilor dintre Rusia si Ucraina si manifestarea acestora ca popoare distincte”.

In 1648, cazacii aliati cu tatarii au obtinut doua victorii rasunatoare impotriva Poloniei si Europa a fost uimita, iar la final de 1648 Hmelnitki intra cu armata sa in Kiev si era salutat drept eliberator. Tot la final de 1648 armatele cazacesti si tatare au asediat si orasele Zamosc si Liov, dar nu s-au mai dus si catre Varsovia, desi nu le mai statea nicio armata polona in cale.

Era un moment de glorie pentru cazaci:

Cum scrie Serhii Plokhy, cazacii, care se formasera ca grup la marginea societatii, in totala opozitie cu o forma de organizare politica impusa prin lege, se gandeau acum la crearea propriului stat. In 1649 cazacii obtineau la Zboriv o alta victorie contra polonilor, cu ajutorul aliatilor din Crimeea, iar regele polon a fost obligat sa accepte un acord prin care recunostea statul cazac, autonom de drept in cadrul Uniunii, dar ”de facto” independent. Statul cazac a ramas in istorie sub numele de Hatmanat (Hetmanscina).

Nu se poate vorbi chiar despre tara numita Ucraina, insa ”Ucraina” era numele sub care erau trecute la mijloc de secol 17 pe hartile poloneze si frantuzesti teritoriile locuite de cazaci.

Sursa A. Kharchenko, Dreamstime.com

Hatmanul - sef a inceput organizarea noului stat, dar problemele au fost tot mai mari si in 1651 a fost semnat un nou acord cu Statul Polono-Lituanian, dar in conditii mult mai rele pentru cazacii care trebuiau sa cedeze polonilor o parte dintre teritoriile primite la 1649, Cazacii nu au vrut sa se conformeze, dar situatia era tot mai defavorabila pentru ei, dupa ce fusesera zdrobiti de polonii condusi de regele Ioan Cazimir la batalia de la Beresteczko. In aceea lupta, tatarii din Crimeea si-au parasit aliatii cazaci in mijlocul bataliei, iar acestia au fost anihilati si incercuiti, iar hatmanul a fost capturat.

Acordurile de la Pereiaslav

Una dintre marile probleme pentru hatman era ca nu mai putea conta pe tatari - care s-au intors impotriva lui - si avea nevoie de noi aliati militari. Alegerea lui Hmelnitki avea sa fie controversata si sa schimbe totul pentru cazaci, fiindca hatmanul si oamenii sai au jurat credinta tarului rus.

Hmelnitki a cerut tarului rus sa incorporeze statul cazacilor sub forma unui ducat autonom, sub protectia rusilor, si a jurat credinta tarului rus.

Momentul a ramas in istorie sub numele de Tratatul de la Pereiaslav, dar textul original nu s-a pastrat si sunt multe interpretari ale acelui moment istoric. Pereiaslav se afla la 100 km sud de Kiev.

Click aici pentru a vedea o harta a Poloniei in sec 17 (sursa Larousse, Atlas Istoric, Duby. Teritoriile cazacilor zaporojeni pot fi gasite in dreapta jos

In prezent, istoriografia rusa vorbeste despre o ”reunire” (vossoedinenie) cand se refera la acordurile de la Pereiaslav, iar istoricii sovietici vorbeau despre ”reunirea a doua popoare infratite”: rusii si ucrainenii.

Despre acordurile de la 1654 vorbeste si Putin intr-un articol de la final de 2021 in care prezinta versiunea sa privind istoria ultimului mileniu pentru Rusia si Ucraina. In articol se vorbeste pe larg despre Hmelnitki, cazaci si despre tarul Aleksei si se spune ca acei cazaci de la 1650 se considerau ”ortodocsi rusi”.

Un motiv esential pentru care Hmelnitki a ales o alianta cu Rusia tine de faptul ca rusii erau ortodocsi, dar este clar ca elitele ruse si cele ucrainene NU se considerau infratite si nici membre ale aceluiasi popor. O dovada a diferentelor este si faptul ca cele doua parti vorbeau limbi diferite si aveau nevoie de interpreti pentru a se intelege, iar in corespondenta lor apare adesea adresarea ”strainii”.

Un timbru din URSS, 1954, celebrand tri-centenarul de la semnarea tratatului (sursa - Fmua, Dreamstime.com)

Nu aveau cum sa fie acelasi popor, fiindca timp de patru secole ucrainenii si rusii traisera in medii diferite, sub regimuri politce diferite care au facut ca diferentele dintre ei sa fie tot mai numeroase.

Tratatul a fost interpretat de cazaci ca o alianta temporara de care era nevoie pentru a inlatura ”jugul” polon si necesara si fiindca otomanii nu si-au respectat promisiunea de a acorda ajutor militar cand a fost nevoie.

Aici puteti citi un articol din enciclopedia Britannica despre aceste acorduri

Pentru rusi tratatul era o modalitate de a extinde teritoriile imperiului catre vest si spre sud, iar scopul era de a elimina cazacii zaporojeni din randul puterilor militare ale vremii. Portiuni din estul si din sudul Ucrainei au ajuns sub dominatie rusa si au fost numite Malorossia si Novorossia.

Un articol despre tratatul de la 1654 puteti citi pe publicatia Kyiv Post sub titlul: How one treaty made Ukraine vassal of Russia for 337 years

Istoricii sovietici sustineau interpretau tratatul ca rezultand din dorinta cazacilor de a forma o uniune stransa cu Rusia, si nu rezultand din nevoia disperata de ajutor militar contra polonilor. Ucrainenii spun ca rusi voiau clar sa-si extinda influenta in Ucraina centrala, pentru a-si construi imperiul.

Rusia dupa Vremurile Tulburi

Perioada dintre 1605 si 1613 a ramas sub numele de Vremurile Tulburi in istoriografia rusa din cauza foametei si a instabilitatii. Rascoalele, prabusirea economica si invaziile straine au dus statul rus in pragul colapsului. Apoi, in 1613 a venit la putere la Moscova Mihail, primul tar din dinastia Romanov, care a domnit pana in 1645. Perioada sa a asigurat pacea cu Suedia si Polonia, o parte a armatei a fost reorganizata dupa principiile occidentale si a fost continuata expansiunea in Siberia si cu ajutorul aventurierilor cazaci.

Acordurile de la Pereiaslav au fost semnate cand la putere era tarul Alexei, iar despre el si perioada sa la putere vorbeste Mark Galeotti in ”O scurta istorie a Rusiei”.

”Dupa Mihail, Alexei (1645 - 1676) a capatat porecla Cel Tacut, pentru modul lui supus de a fi, dar s-a confruntat cu o epoca tumultuoasa de razboaie cu dusmanii traditionali Polonia si Rusia, cu un nou inamic, Persia, dar si cu o rascoala a cazacilor, urmata de acordurile de la Pereiaslav, prin care cea mai insemnata comunitate a lor - si cu aceasta mare parte a Ucrainei de azi - a intrat sub stapanirea tarului”.

Ce a urmat dupa Pereiaslav? - Ruina

La Pereiaslav, trimisul tarului, ambasadorul Vasili Buturlin, i-a tratat cu superioritate pe cazaci si a refuzat orice negociere, promitand insa ca tarul avea sa-i trateze pe cazaci mai bine decat i-a tratat regele Poloniei. Buturlin i-a spus hatmanului ca tarul ii era superior regelui polon care era monarh ales prin vot, in vreme ce tarul avea titlu ereditar. Vasili Buturlin a refuzat sa jure ca taratul va respecta promisiunile facute cazacilor, motivand ca tarul nu jura niciodata pentru supusii sai, ci doar invers este posibil: vasalii jura in fata marelui tar.

Tarul si-a respectat mare parte dintre conditii, dar tratatul a infuriat statul Polono - Lituanian si in curand a izbucnit razboiul. Armatele ruse si cazacesti au obtinut victorii importante in 1656 si Polonia era pe cale sa dispara ca stat, fiindca era amenintata serios si de Suedia, care pe atunci era o putere militara europeana de prim rang. O prabusire a Poloniei si o expansiune a Suediei ar fi fost de foarte rau augur pentru moscovitii care, pentru a nu risca asta, au incheiat la Vilnius un tratat cu statul Polono - Lituanian pentru a pune capat luptelor. Intelegerea a fost un dezastru pentru cazacii care nu au fost invitati la discutii, nu au avut niciun cuvant de spus si au ramas fara aparare in fata polonezilor.

Interesant este ca Hmelnitki a incalcat intelegerea dintre rusi si poloni, trimitandu-si o parte din armata in ajutorul principelul Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea, care era aliat al Suediei.

Hatmanul Bogdan Hmelnitki a murit in 1657, la trei ani dupa acordurile de la Pereiaslav si mostenirea sa ramane controversata, dar in Ucraina este considerat un erou, fiind sarbatorit precum un eliberator, avand statui in toate orasele si figurand pe bancnota de 5 grivne.

Hatmanul a avut legaturi si cu tarile noastre: In 1650 folosindu-se de conflictul moldo -tatar, a impus domnitorul moldovean Vasile Lupu, care era de origine albaneza, o alianta ce urma sa fie consolidata prin casatoria lui Timus, fiul hatmanului cazac, cu Ruxandra, fiica domnitorului din Moldova. Alianta va fi consolidata in 1652 dupa presiuni facute de hatman si casatoria s-a petrecut, cu mare festin la curtea Moldovei, desi Vasile Lupu ar fi vrut sa se retraga din alianta.

Se spune ca hatmanul i-a scris in ultimii ani de viata scrisori tarului Aleksei, acuzandu-l ca nu a respectat acordurile. Era insa prea tarziu pentru ca hatmanul sa regrete semnarea tratatului

Hatmanul este si contestat pentru ca a cautat sprijinul rusilor si pentru ca in anumite momente nu a fost ferm, desi era pe pozitii de forta. In plus, perioada rascoalelor a fost una foarte violenta, au fost arse sute de sate evreiesti si oamenii lui Hmelnitki i-au recompensat pe tatari cu mii de prizonieri de razboi pe care tatarii i-au vandut ca sclavi.

Despre urmarile celor infaptuite de Marele Hatman scrie Serhii Plokhy

”Rascoala lui Hmelnitki a declansat o indelungata perioada de razboaie denumita Ruina de numerosi istorici. Desi distrugerea si depopularea tinuturilor ucrainene, in special a celor de pe malul drept al Niprului au constituit, intr-adevar, o lovitura puternica pentru viata politica, economica si culturala a regiunii, principala consecinta pe termen lung a razboaielor a fost impartirea Ucrainei de-a lungul Niprului, intre Rusia si Polonia. Granita trasata de Nipru a devenit un factor esential in istoria inceputului epocii moderne a Ucrainei, iar unii o considera relevanta si in ziua de azi, caci a influentat preferintele culturale si, cateodata, politice ale ucrainenilor de ambele parti ale granitei cu Polonia”.

Interesant este ca si in Imperiul Rus i s-au ridicat statui lui Hmelnitki, si pe buna dreptate, fiindca Rusia a devenit un mare imperiu si fiindca a anexat teritoriile ucrainene. Practic Rusia a castigat ce a pierdut Polonia care se obisnuise sa castige lupte cu ajutorul cazacilor. Rusia a profitat mai tarziu de slabiciunea statului polonez si Ucraina a devenit pentru Rusia o poarta catre Europa. Cu ajutorul cazacilor, rusii au obtinut victorii impotriva suedezilor si a otomanilor si tot cu ajutorul lor au eliminat hanatul Crimeeii si au ajuns la Marea Neagra.

Sursa: