Una din principalele televiziuni publice de stat din Rusia a inceput numaratoarea inversa pana la discursul pe care Vladimir Putin urmeaza sa-l sustina in parlament. Majoritatea opiniilor converg spre un discurs extrem de dur impotriva Occidentului, scrie stirileprotv.ro.
Canalul de stiri Rossia 24, detinut de statul rus, a lansat o numaratoare inversa pana la discursul de marti al lui Vladimir Putin in fata Adunarii Federale a Rusiei, in conditiile in care exista speculatii ca liderul de la Kremlin si-ar putea radicaliza retorica din cauza vizitei lui Joe Biden la Kiev, relateaza The Guardian, potrivit News.
Valerie Hopkins, jurnalista la New York Times, scrie ca unii analisti sunt de parere ca deplasarea lui Joe Biden in Ucraina a ridicat miza, iar presedintele rus ar putea face modificari de ultim moment la discursul sau pentru "a-l face si mai dur".
Deplasarea lui Joe Biden in Polonia si Ucraina a fost in mod clar programata pentru a-l pune in dificultate pe liderul rus Vladimir Putin, care urmeaza sa tina marti un discurs important in parlament, care va stabili obiectivele cel de-al doilea an a ceea ce el numeste acum un razboi prin intermediari impotriva puterii armate a Washingtonului si a NATO.
Analist rus: ”Este de asteptat ca discursul sa fie foarte dur, vizand o ruptura a relatiilor cu Occidentul”
De altfel, vizita lui Biden in Polonia a fost programata tocmai pentru a marca in apropierea granitelor Ucrainei acest prim an al razboiului, iar gestul de a veni si la Kiev, intr-o vizita-surpriza, a intervenit chiar in ziua in care ucrainenii ii comemoreaza pe cei peste 100 de oameni care au murit in timpul protestelor ce au dus la alungarea de la putere in 2014 a presedintelui Viktor Ianukovici, care era sustinut de Moscova. De altfel, Biden si Zelenski au vizitat impreuna luni memorialul dedicat acestora.
„Desigur, pentru Kremlin, acest lucru (vizita la Kiev - n.r.) va fi vazut ca o dovada in plus ca Statele Unite mizeaza pe o infrangere strategica a Rusiei in razboi si ca razboiul in sine s-a transformat irevocabil intr-un razboi intre Rusia si Occident", a comentat pentru Reuters analistul politic rus Tatiana Stanovaya.
„Este de asteptat ca discursul de maine sa fie foarte dur, vizand o ruptura demonstrativa a relatiilor cu Occidentul. Acum ar putea fi introduse modificari suplimentare, pentru a-l face si mai dur", a aratat ea.
Si presedintele Joe Biden va tine marti un discurs public, foarte asteptat, la Varsovia, pentru a marca un an de razboi.


