Conflictul din Ucraina dureaza prea mult, iar Kievul incearca sa acuze Moscova de acest lucru. Asta a declarat astazi Vladimir Putin la intalnirea pe care a avut-o cu ambasadorii tarii sale. In fata diplomatilor, Putin a vorbit si despre exercitiile militare ale NATO in Europa, spunand ca rusii nu sunt slabi si se vor apara intotdeauna.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: ”Mereu suntem acuzaţi ca suntem activi din punct de vedere militar, dar unde? Pe teritoriul nostru! Dar ceea ce se întâmpla în apropiere de frontierele noastre este ceva normal? Noi nu vom fi slabi. Întotdeauna vom putea sa ne aparam!”
Sigur pe sine, Vladimir Putin a spus ca exercitiile militare ale NATO in Europa sunt o demonstratie de forta pentru Rusia. Alianta incearca sa provoace cumva Moscova, iar acest lucru nu-i va reusi, a mai spus liderul rus. Discutia telefonica cu presedintele turc si normalizarea relatiilor cu aceasta tara au fost, deasemenea, abordate la intalnire. Si legaturile externe cu statul vecin, Ucraina, au trecut prin lista presedintelui. Putin a spus ca autoritatile de la Kiev trebuie sa gaseasca un compromis cu separatistii din Donbas pentru a pune capat conflictului care dureaza deja mai bine de doi ani.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: ”Ne dorim sa vedem în Ucraina un vecin bun, un partener previzibil şi civilizat, care traieşte în pace, în primul rând cu sine însuşi.”
Intre timp, in presa rusa a aparut un sondaj care arata ca munca lui Vladimir Putin este apreciata de cetateni sai. 81 la suta dintre rusi sunt multumiti de activitatea liderului de la Kremlin, 18 % sunt nemultumiti, iar un procent s-a abtinut de la raspuns, se arata in sondaj. Cel mai scazut nivel de popularitate, Putin l-a avut in anul 2000, abia cind a ajuns la putere. Atunci, 61 la suta dintre rusi aveau incredere in el. Cu timpul cifrele s-au schimbat, iar in 2015 popularitatea acestuia a atins un record, 89% dintre cetateni erau satisfacuti de activitatea sa.
Sondajul publicat astazi a fost realizat in perioada 23-27 iunie pe un esantion de 1600 de oameni din 48 de regiuni ale Rusiei, avand o marjade eroare de 3,5 la suta.

