S-a intetit protestul vestelor galbene, in cea de-a 18-a sambata de mobilizare impotriva politicii sociale si fiscale a guvernului francez. Politistii au retinut peste 150 de manifestanti, dupa ce acestia au devastat zeci de magazine, au atacat vehiculele politiei si au incendiat o banca. Cel putin 71 de oameni au fost raniti, printre care protestatari, politisti, dar si localnici.
Politia franceza a recurs la gaze lacrimogene in timpul confruntarilor de ieri. Protestatarii, in numar de cateva mii, s-au adunat pe bulevardul Champs Elysees de la Paris si au aruncat cu pietre de pavaj in scutieri.
Manifestantii au devastat zeci de magazine si au incendiat mai multe vehicule ale fortelor de ordine. Tot vestele galbene au provocat si un incendiu la o banca, aflata la parterul unui bloc de locuit. 11 oameni, printre care si doi pompieri, au fost raniti in urma incidentului, iar cladirea a fost evacuata.
Cel putin 151 de persoane au fost retinute in urma protestelor violente. 42 de protestatari si 18 membri ai fortelor de ordine au fost raniti.
Scopurile protestatarilor, printre care sunt atat cei de extrema stanga, cat si de extrema dreapta, sunt diverse. Totusi, principala preocupare a acestora sunt impozitele ridicate si veniturile in scadere. Criticii guvernului afirma ca presedintele Macron ii favorizeaza pe cei bogati, si ii respinge pe cei saraci.

