Salonul auto de la Frankfurt a prezentat o serie de masini, care arata ca industria se indreapta catre un viitor fara motorina si benzina. Vizitatorii au fost cuceriti de motoarele electrice sau cu hidrogen, dar si de farurile inlocuite cu drone.

Marii producatori s-au intrecut in modele care sugereaza apusul motoarelor clasice. Un concept prezentat de BMW ofera toata puterea unui vehicul electric, e prietenos cu mediul si poate fi incarcat mult mai repede. Asta datorita pilelor de combustie cu hidrogen, o tehnologie care exista de cateva decenii.

Tim STEVENS, REDACTORUL-SEF AL ROADSHOW: „Ai toate avantajele unei masini electrice in ceea ce priveste acceleratia si toate avantajele unei masini traditionale, cand e vorba de autonomie si alimentare rapida. Ai putea incarca o masina cu celula de combustibil in doar cateva minute, pentru o autonomie de 700 - 800 de kilometri.”

Tehnologia va fi folosita la productia de serie odata ce hidrogenul utilizat in aceste celule va deveni mai accesibil, spun expertii. La eveniment a fost prezentat si un Audi fara farurile pe care le stie toata lumea.

Marc LICHTE, REPREZENTANTUL AUDI: „Inlocuim farurile cu cinci drone care sunt capabile sa zboare in fata masinii si sa lumineze drumul. Cred ca e o idee desteapta. Si interiorul e inteligent. Datorita volumului monobox, ofera un interior urias.”

Expertii spun ca marii producatori auto incearca sa le dovedeasca potentialilor clienti ca masinile electrice pot fi diferite si interesante, in acelasi timp.

Jim HOLDER, DIRECTORUL EDITORIAL AL REVISTEI AUTOCAR: „Cred ca toti producatorii auto se tem de procesul acesta de electrificare, pentru ca le transforma masinile in produse utilitare foarte asemanatoare intre ele.”

Producatorii din industria auto si-au indreptat atentia catre masinile electrice, nu doar pentru a-i atrage pe clienti, ci si fortati de noile reglementari legate de emisii, tot mai aspre in Uniunea Europeana, dar si in China.