În SUA a fost descoperit un motan zburător. Remi, un pisoi din Chicago, a fost filmat în timp ce traversează camera în zbor, îngrozit de o haină căzută în cuier. Imaginile, care au ajuns pe internet, au stârnit numeroare comentarii. Iar Remi a fost comparat cu Michael Jordan sau cu Rocky Balboa.

O cameră de supraveghere a surprins isprava lui Remi, motanul care a făcut furori cu saltul său. Felina bengaleză explora cuierul cu haine, când i s-a alăturat la joacă sora lui, Luci. La un moment dat, Luci reușește să tragă de o geacă și Remi s-a speriat atât de tare încât a zburat de acolo.

„A aterizat pe asta.”

Mai exact, pe o jucărie interactivă pentru pisici. Din fericire, nu a pățit nimic. Stăpâna a publicat imaginile pe internet, unde, evident, au făcut furori. Remi a fost numit Michael Jordon al neamului pisicesc. Pe TikTok, motanul comparat inclusiv cu energicul Rocky, a strâns 50 de milioane de vizionări. Remi intră astfel în categoria pisicilor celebre, cum e și această felină care a apărut și la televizor, și pe internet, după ce a lovit cu lăbuța o membră a juriului la un concurs de frumusețe.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.