Militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei au reușit să evacueze o femeie în vârstă de 77 de ani, aflată în apropiere de linia frontului, cu ajutorul unui robot. 

Soldații au observat, cu ajutorul dronelor, cum bătrâna mergea cu greu pe un drum distrus de bombardamente.

Ea se afla într-o zonă de mare risc, în regiunea Donețk, așa că soldații au trimis robotul în misiune. Pentru a nu o speria pe bătrână, aparatul a fost acoperit cu o pătură, pe care era scris mesajul: „Bunico, urcă-te!”

Întreaga operațiune a durat aproximativ patru ore. Femeia evacuată locuise timp de 53 de ani într-un sat din zonă. Însă, după ce casa i-a fost compet distrusă de armata rusă, s-a hotărât să plece din calea bombardamentelor, scrie știrileprotv.ro