Sapte presupusi criminali au fost prinsi, imobilizati si arsi de vii de o multime, intr-una dintre cele mai violente zone urbane din Africa de Sud, au anuntat politia si localnicii, potrivit AFP, scrie digi24.ro.
Potrivit purtatorului de cuvant al politiei, Mavela Masondo, „investigatiile preliminare indica faptul ca victimele au fost atacate si arse de multime”.
La fata locului au fost trimise forte suplimentare de politie. „Vctimele au fost urmarite, prinse si legate inainte de a fi ucise. Da, a fost un «colier»”, a declarat un localnic, referindu-se la „calvarul colierului”, si anume la faptul ca un pneu (sau o franghie) este pus in jurul gatului victimei, stropit cu benzina si apoi aprins.
Politia „condamna cu fermitate actele de razbunare si de luare a legii in propriile maini, deoarece acestea constituie infractiuni penale grave”, a precizat purtatorul de cuvant, potrivit AFP, citata de News.ro.
Africa de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale criminalitatii din lume. Dar oficialii din Diepsloot, o localitate cu populatie predominant de culoare, care are peste 350.000 de locuitori, spun ca orasul a fost abandonat de autoritati.
Tara, care are o populatie de aproximativ 60 de milioane de locuitori, a inregistrat o medie de 68 de crime pe zi in al doilea trimestru din 2023, o crestere de aproape 20% fata de aceeasi perioada din 2019.


