Sapte persoane au fost condamnate, luni, de catre o Curte cu Jurati din Pas-de-Calais, la pedepse de pana la cinci ani de inchisoare - dintre care doi ani cu suspendare.
Acestea sunt acuzate de faptul ca au sechestrat si au supus „torturii si unor acte de barbarie” trei romani pe care-i suspectau de faptul ca erau spargatori, relateaza AFP.
Noua persoane, membri sau rude apropiate ale unei familii originare din Wimereux, au fost judecate in stare de libertate, indepand de la 6 septembrie, dintre care opt cu privire la „sechestrare”, „detentie arbitrara” si „tortura si acte de barbarie”, iar una cu privire la neimpiedicarea acestor infractiuni.
Cele trei victime nu au fost prezente la sedinta, potrivit news.ro.
Cei trei romani erau angajati ai acestei familii care detine un parc de distractii instalat pe malul marii la Wimereux, o statiune balneara la Canalul Manecii, situata in apropiere de Boulogne-sur-Mer.
Unul dintre parintii acestor persoane, fratele tatalui, a fost „victima unei spargeri”, iar inculpatii i-au „suspectat pe romani”, declara la vremea faptelor o sursa judiciara.
In iulie 2017, „ca represalii, timp de cateva ore, inculpatii i-au supus celor mai rele abuzuri pe cei trei romani, pe care i-au ars cu un pistol de lipit si au simulat ca-i spanzura intr-o caravana la Wimereux”, potrivit aceleiasi surse.
In timpul rechizitoriului, avocatul general Philippe Sabatier a denuntat „acte monstruoase comise de catre oameni care nu sunt niste monstri”.
„Nu este justficat sa fie incarcerati, avand in vedere pagubele pe care acest lucru le poate cauza reinsertiei acestora”, a apreciat avocatul general, care a cerut achitarea a patru dintre inculpati - pe motivul lipsei probelor - si pedepse cuprinse intre trei si cinci ani de inchisoare si cu suspendarea pentru ceilalti cinci.
Insa Curtea a fost mai dura si a pronuntat pedepse de pana la cinci ani de inchisoare - dintre care doi cu suspendare - la un an de inchisoare cu suspendare.
Doua persoane au fost achitate.
Avocata partilor civile, Fleur Bridoux, considera ca este vorba despre un verdict „echilibrat”, care „tine cont atat de gravitatea faptelor, prin condamnarile cu executarea (pedepsei) care au fost pronuntate”, cat si de „personalitatea acuzatilor”, care sunt toti „inserati social”.
Avocatul unuia dintre acuzatii condamnati la cinci ani de inchisoare dintre care doi cu suspendarea, Julien Delarue, considera ca un „verdict linistitor”, „semnificativ si care, totodata, nu compromite viitorul acestor oameni”.


