Satul Sankt Lorenzen situat in sud-vestul Austriei a ramas izolat in urma unei alunecari de teren. Noroiul a distrus mai multe locuinte. Oamenii s-au pomenit cu pamantul in case in primele ore ale diminetii, cand multi leneveau in paturi.
Oamenii au iesit in graba afara pentru a se salva din calea apei murdare. In jur de 360 de localnici au fost evacuati, iar astazi unii s-au intors acasa ca sa vada daca mai gasesc ceva intreg.
Satul, in care locuiesc in jur de 500 de oameni, a ramas, deocamdata, fara energie electrica si apa potabila. Potrivit presei, in aceasta situatie se afla mai multe localitati.
Ploile torentiale, urmate de alunecari de teren, au blocat o parte din sosele. Cel putin o persoana a murit, iar cateva au fost ranite.


