Dupa o razie la ziarul turc Sabah, care apare si in Germania, Turcia l-a convocat pe ambasadorul german Jurgen Schulz, a anuntat Ministerul de Externe al Turciei, citat de Tagesschau.de. Motivul este „arestarea nefondata a reprezentantilor biroului din Frankfurt al ziarului Sabah de catre politia germana”. Publicatia Sabah este considerata pro-guvernamentala, scrie hotnews.ro.
Procurorul responsabil de aceasta ancheta a declarat agentiei de presa germane DPA ca nu au avut loc arestari.
Conform unei declaratii anterioare, Parchetul din Darmstadt si politia au perchezitionat miercuri dimineata locuintele a doi jurnalisti de 46 si 51 de ani din Morfelden-Walldorf, in sudul landului Hessa. Barbatii au fost eliberati in urma perchezitiilor.
Potrivit anchetatorilor, exista suspiciunea de „difuzare periculoasa a datelor cu caracter personal”, astfel cum este reglementata in Codul penal. Suporturile de stocare si alte dovezi au fost securizate in timpul operatiunii. Anchetatorii nu au dorit sa ofere alte detalii, invocand procedurile in derulare.
Date personale ale unui dizident
Ministerul turc de Externe acuza ca jurnalistii ar fi fost victimele unei plangeri nefondate facute de un membru al organizatiei lui Fethullah Gulen, pe care regimul lui Erdogan o considera „organizatie terorista”, acuzand-o ca se afla in spatele tentativei de lovitura de stat din iulie 2016. Fethullah Gulen traieste in exil in SUA.
Ministrul turc al Comunicatiilor, Fahrettin Altun, de la AKP, partidul de guvernamant, a condamnat, intr-o declaratie pe Twitter, raziile politiei germane vizandu-i pe cei doi jurnalisti. El a sustinut ca a fost vorba despre un denunt al lui Cevheri Guven, „un membru inregistrat al organizatiei teroriste Fetullahist (Feto)”.
Guven a fugit din Turcia in 2016 si de atunci traieste in exil.
In 22 septembrie 2022, ziarul Sabah a publicat pe prima pagina locul de resedinta al lui Guven si fotografii cu el si cu casa lui. Acesta este aparent si motivul investigatiilor impotriva ziarului Sabah, pentru ca Guven era sub protectia politiei, iar adresa sa era secreta pana in acel moment. El insusi a presupus la acea vreme ca in dosul dezvaluirilor s-ar afla serviciul secret turc, MIT. Sabah si postul de televiziune A-Haber, care apartin Turkuaz Holding, ar fi publicat, in trecut, si adrese ale redactiilor ziarului turc Cumhuriyet, pentru a-l intimida pe Can Dundar, fostul redactor-sef.
Legatura cu alegerile din Turcia
Guvernul de la Ankara a legat perchezitiile de miercuri de alegerile parlamentare si prezidentiale de duminica trecuta, iar faptul ca actiunea a avut loc imediat dupa primul tur al alegerilor ar fi fost un „act deliberat”.
Ministerul de Externe al Turciei a spus ca Germania doreste „sa educe lumea intreaga despre libertatea presei si libertatea de exprimare”, iar actiunea „impotriva presei libere” ar dezvalui „dublele standarde” ale tarii.
Editia online a Sabah are titlul pe pagina sa de start: „Un raid impotriva Sabah al Politiei din Germania, ca protector al terorismului”.
Intr-o declaratie, Ministerul turc de Externe a condamnat ferm actiunea si a cerut „eliberarea jurnalistilor”, chiar daca acestia nu erau arestati, conform procuraturii. Cu toate acestea, guvernul de la Ankara l-a convocat pe ambasadorul Germaniei.
Inca nu a existat nicio reactie oficiala din partea Germaniei, iar presa turca de stat, loiala lui Erdogan, exploateaza acum ancheta.
La primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din Turcia, din 14 mai, actualul presedinte Recep Tayyip Erdogan a ratat majoritatea absoluta. El trebuie sa se confrunte cu contracandidatul sau, Kemal Kilicdaroglu, liderul opozitiei, intr-un al doilea tur de scrutin care va avea loc pe 28 mai.
Votul turcilor din Germania
Presedintele turc in exercitiu Recep Tayyip Erdogan a castigat detasat alegerile prezidentiale organizate in unele tari din diaspora precum Germania, unde traieste o comunitate numeroasa de emigranti turci.
Potrivit datelor centralizate de agentia Anadolu dupa numararea a 99,38% din buletinele de vot, Erdogan a obtinut 64,98% din voturile exprimate in Germania, in timp ce rivalul sau Kemal Kilicdaroglu a fost votat de doar 32,96% din cei care s-au prezentat la vot.
Turcii sunt cea mai mare minoritate etnica din Germania, desi estimarile variaza considerabil in ceea ce priveste numarul lor real: intre 3 si 7 milioane de locuitori. Turcii din Germania formeaza de asemenea cea mai mare comunitate din diaspora turca, un numar mare al acestora fiind descedentii primei generatii de imigranti care au venit initial in tara ca muncitori temporari.


