Unul dintre cei mai puternici generali ai Chinei, considerat până recent apropiat al lui Xi Jinping, se află acum în centrul unei anchete majore. Autoritățile de la Beijing vorbesc oficial despre încălcări grave ale disciplinei, însă presa occidentală relatează acuzații mult mai serioase. Este vorba despre suspiciuni de corupție, rețele de influență și chiar scurgeri de informații despre programul nuclear către SUA. Analiștii spun că dosarul ar putea avea implicații importante pentru echilibrul de putere din interiorul armatei chineze.  

Zhang Youxia este unul dintre cei mai puternici generali ai Chinei și, până recent, era considerat un apropiat al liderului de la Beijing, Xi Jinping. Vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale – organismul care controlează întreaga armată chineză – Zhang se afla practic pe a doua poziție în ierarhia militară a țării. Ani la rând, Zhang a fost perceput drept unul dintre oamenii-cheie ai lui Xi în armată.

Dennis WILDER, FOST OFICIAL CIA: „Este cel mai respectat ofițer al Armatei Populare de Eliberare a Chinei, cu o rețea uriașă în interiorul armatei. Este, de asemenea, fiul unuia dintre fondatorii Chinei. Este un «prinț roșu», cum sunt ei numiți, cu un statut comparabil cu cineva precum Xi Jinping.”

Acum se pare că relația celor doi a luat o întorsătură bruscă. Ministerului Apărării de la Beijing a deschis o anchetă pe numele acestuia. Oficialii chinezi spun că generalul este cercetat pentru încălcări grave ale disciplinei de partid și ale legilor statului. Dar surse citate de The Wall Street Journal susțin că acuzațiile sunt mult mai grave. Potrivit acestora, Zhang ar fi suspectat de transmiterea către Statele Unite a unor informații confidențiale despre programul nuclear al Chinei. 

Dennis WILDER, FOST OFICIAL CIA:  „Acest lucru este foarte comun în sistemul chinez de astăzi. Ești luat și ți se spune: dacă nu mărturisești totul, primești o condamnare la moarte; dacă mărturisești totul, primești închisoare pe viață. Acest lucru s-a întâmplat în mod repetat în epoca Xi Jinping.”

Ancheta l-ar viza și pentru abuz de putere în cadrul Comisiei Militare Centrale și că ar fi acceptat mită în schimbul promovărilor în funcții militare. Pentru analiștii occidentali, cazul marchează cea mai dură curățare a conducerii militare chineze din ultimele decenii, comparabilă, spun unii, doar cu perioada lui Mao Zedong. Faptul că Zhang, un prieten vechi și aliat personal al lui Xi, a ajuns ținta anchetei este văzut ca un semnal că liderul chinez se teme că ofițerii loiali generalului ar putea mobiliza trupele pentru o revoltă și ar putea înainta spre Beijing. Pe lângă asta, Xi acționează pentru a împiedica apariția unei alte figuri cu o influență comparabilă cu a sa în armată. Cazul Zhang Youxia devine astfel un test major pentru stabilitatea conducerii militare a Chinei și pentru direcția strategică a regimului de la Beijing, într-un moment în care tensiunile regionale și rivalitatea cu Statele Unite rămân extrem de ridicate.