Un tribunal din Belgia investigheaza cazul unui orfelinat pentru rapire si trafic de copii din Republica Democrata Congo.
Copiii au fost adusi in Belgia si adoptati de familii carora li s-a spus ca sunt orfani. Ani mai tarziu, testele ADN au dovedit ca in unele cazuri, informatia era falsa, iar pe copii ii asteptau familiile biologice inapoi in tara de origine, scrie BBC.
Intr-un sat congolez, aflat in apropierea capitalei Kinshasa, patru familii si-au trimis copiii, in 2015, in ceea ce credeau ca este o tabara. Copiii lor nu s-au mai intors niciodata. Fara acces la reprezentare legala sau asistenta din partea autoritatilor locale, tot ce au putut face familiile a fost sa astepte intoarcerea lor.
La aproximativ doi ani dupa ce fiica unui localnic a disparut, barbatul a primit vizita jurnalistilor belgieni Kurt Wertelaers si Benoit de Freine care investigau modul de desfasurare al adoptiilor din Congo.
Un procuror belgian avea informatii potrivit carora parintii biologici ai mai multor copii congolezi adoptati in Belgia erau inca in viata, iar cei doi si-au propus sa-i gaseasca. Cautarea lor i-a dus de la Bruxelles la atelierul lui Abdula Libenge din satul Gemena.
“Fiica mea a fost atat de fericita sa mearga in Kinshasa. Noi nu vom avea niciodata sansa de a merge la Kinshasa. Nu ne putem permite biletul de avion, dar ea a avut aceasta sansa si ne-a facut mandri”.
Fetita facea parte dintr-un grup format din trei fete si un baiat, cu varste cuprinse intre 2 si 4 ani, toti aflati in grija unei persoane care sustinea ca face parte dintr-o organizatie de tineret.
„Nu ne-a mai ramas decat o fotografie si un pantof”, a continuat Abdula Libenge.
In afara altei locuinte, Suriya Moyumbe le-a aratat jurnalistilor o poza cu fiica ei, care era o copila cand a plecat si inca nu putea vorbi.
“Familia sotului meu ma invinovateste ca am lasat-o sa plece in tabara respectiva. N-ar fi trebuit niciodata sa fac asta. Dar cu totii am crezut ca a fost o oportunitate grozava”, le-a spus ea reporterilor.
Wertelaers si De Freine s-au intors la Bruxelles pentru a-si prezenta dovezile, iar procurorul a calatorit apoi la Gemena pentru a preleva mostre ADN. In urma acestor investigatii, orfelinatul Tumaini din Kinshasa a fost inchis. De asemenea, avocata de origine congoleza si directorul orfelinatului, Julienne Mpemba, a fost plasata in arest la domiciliu.
Insa femeia neaga acuzatiile, reclamand faptul ca nu este judecata in Republica Democrata Congo, locul unde ar fi avut loc evenimentele.
Belgienii care au adoptat copiii din tara africana au fost instiintati cu privire la faptul ca familiile celor mici traiesc si nu si-au dat acordul pentru adoptii.
″Stiind reputatia Republicii Congo, mi-a fost foarte teama, dar agentia de adoptie ne-a asigurat ca totul va fi legal”, a spus un tata din Belgia, sub protectia anonimatului. “De asta m-am temut mereu, iar acum am un copil furat”.
Potrivit expertului in protectia copilului, Nigel Cantwell, acestea nu sunt cazuri izolate.
“Exista intotdeauna un pic de haos in sistemul de adoptie atunci cand aveti de-a face cu o tara care nu este parte la Conventia de la Haga, cum este cazul Congo. Exista atat de multe exemple in ultimii ani: Haiti, Guatemala, Vietnam, Cambodgia. Lista este uriasa. ”
El considera ca intermediarii, inclusiv orfelinatele, au nevoie de reglementare: „Ei sunt cei care fac bani.”
Ce se va intampla cu copiii?
Un tribunal din Belgia va decide in cele din urma cu privire la viitorul copiilor.
“Orice solutie ar trebui sa depinda enorm de ceea ce spune copilul. Nu putem doar sa luam decizii cu privire la ceea ce credem ca este bun pentru un copil fara sa obtinem parerea acelui copil”, explica Nigel Cantwell.
Sursa: BBC


