Ministerul Apararii al Ucrainei a anuntat, marti, ca a lansat urmariri penale in urma descoperirii de nereguli intr-o unitate militara, in urma carora statul ucrainean a pierdut aproape un milion de euro, prin contracte incheiate la preturi umflate.
Un audit a descoperit mai multe incalcari ce au generat pierderi de circa 39 de milioane de hrivne (aproape 1 milion de euro) din fonduri publice, intr-o unitate militara din regiunea Cernigau (Cernihiv, Cernigov, nord), a explicat ministerul intr-un comunicat pe Telegram.
"Au fost declansate urmariri penale", a adaugat el, fara a preciza cine exact este vizat.
Cele mai importante incalcari se refera la achizitia, in 2022, a unor generatoare al caror pret mult umflat a dus la pierderea a peste 37 de milioane de hrivne, informeaza ministerul pe Telegram.
"In consecinta, unitatea a achizitionat cu 163 de generatoare mai putine decat cantitatea necesara", afirma ministerul, denuntand de asemenea livrarea tardiva a acestor aparate, foarte asteptate iarna trecuta din cauza intreruperilor de curent masive cauzate de bombardamente ruse impotriva unor infrastructuri energetice ucrainene, potrivit Agerpres.
Lupta impotriva coruptiei, un rau endemic in Ucraina
"Intre octombrie 2022 si aprilie 2023, cand generatoarele erau necesare de urgenta militarilor, majoritatea dintre ele nu au fost livrate unitatilor militare, ci s-au adunat in depozite, si "doar 15%" au fost puse la dispozitia trupelor”, detaliaza ministerul ucrainean.
Lupta impotriva coruptiei, un rau endemic in Ucraina, noteaza AFP, este unul dintre criteriile fixate de Uniunea Europeana pentru examinarea candidaturii acestei tari, care a primit zeci de miliarde de euro ajutor din partea Occidentului de la inceputul invaziei ruse, in urma cu aproape doi ani.
In ultimele luni, mai multe scandaluri de coruptie au patat imaginea unor responsabili ucraineni, inclusiv in cadrul Ministerului Apararii.
"Vom continua sa identificam sistematic erorile si incalcarile. Este vorba de o munca sistematica si fara compromis", a declarat ministrul-adjunct al apararii ucrainean Iuri Djighir, citat in comunicat.