Gigantul tehnologic Nvidia își caută un nou lider, după ce fondatorul și directorul executiv, Jensen Huang, a demisionat în urma presiunilor consiliului de administrație. Scandalul a izbucnit după dezvăluirea a trei relații extraconjugale - una cu o femeie de afaceri suspectată de serviciile americane că ar fi spionat pentru China și alte două cu angajate ale companiei. Potrivit experților, plecarea lui reprezintă o lovitură majoră pentru industria inteligenței artificiale. Donald Trump a propus deja un posibil înlocuitor.
Jensen HUANG, PREȘEDINTELE ȘI CEO NVIDIA: „Vom continua să dezvoltăm această tehnologie, esențială pentru umanitate și pentru prosperitatea viitoare a națiunii noastre. Eu voi acționa într-un mod responsabil și sigur.”
Jensen Huang nu pare să fi aplicat aceleași principii și în viața personală. Presa americană a dezvăluit că acesta ar fi avut o relație intimă cu o femeie de afaceri, despre care serviciile de informații americane cred că spiona pentru China și ar fi facilitat importul ilegal de cipuri americane. Pe lângă această relație, Huang și-ar fi înșelat soția și cu două angajate ale companiei. Una dintre ele ar fi Kimberly Powell, în vârstă de 48 de ani, care supervizează programe ce vizează aplicarea tehnologiei cipurilor Nvidia în domeniul sănătății.
James STAVRIDIS, ANALIST: „Jensen Huang va trebui să petreacă mult timp discutând cu CIA, FBI și Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Aceste instituții vor lucra cu multă minuțiozitate și ar trebui să facă acest lucru pentru a stabili care este nivelul de expunere, despre ce a vorbit și ce informații au fost dezvăluite.”
Fostul șef Nvidia a fost de acord să ofere explicații congresmenilor, într-o şedinţă cu ușile închise. Audierea sub jurământ ar urma să aibă loc în fața mai multor comisii, inclusiv cele pentru Informații și Afaceri Externe.
Todd BLANCHE, GENERAL AMERICAN: „Dacă există cipuri care nu ar fi trebuit să fie vândute, ar putea fi vorba de o încălcare a legislației noastre privind exporturile. Aceasta poate atrage sancțiuni civile sau de reglementare.”
Analiștii se așteaptă ca noile acuzații care vizează China să tensioneze și mai mult relațiile sino-americane, chiar în ajunul summitului de la Shenzhen, de săptămâna viitoare, la care Donald Trump este invitat.
Tim CULPAN, ANALIST: „Echilibrul de forțe la nivel mondial dintre cele două mari puteri, China și SUA, va fi decis mai degrabă prin puterea tehnologică decât prin forța brută. Iar semiconductorii se află chiar în inima competiției.”
James STAVRIDIS, ANALIST: „Relațiile dintre China și Statele Unite vor fi afectate de acest scandal, posibil chiar într-o manieră gravă, întrucât China va continua să nege implicarea, iar noi vom deschide anchetă după anchetă. Iar acest lucru va crea tensiuni într-o relație crucială pentru securitatea globală.”
În pofida anilor de restricții pentru export, industria chinezească a inteligenței artificiale tot are acces la tehnologia avansată a cipurilor americane. Jurnaliştii CNN au descoperit că Universitatea Politehnică de Nord-Vest a cumpărat cipuri Nvidia, deşi figurează încă din 2001 pe o "listă neagră" a Statelor Unite. Pentagonul include instituția în categoria celor "7 fii ai apărării naționale" din China, universități care au legături strânse cu Armata Populară de Eliberare. Huang a susținut în repetate rânduri că restricțiile impuse de Washington exporturilor de cipuri către China riscă să afecteze competitivitatea companiilor americane și să împingă Beijingul să-și dezvolte propriile tehnologii. Tocmai această poziție l-a plasat în dezacord cu mai mulți responsabili americani din domeniul securității naționale, care consideră că accesul Chinei la tehnologia avansată poate reprezenta un risc strategic pentru Statele Unite.

