Scene de groaza s-au petrecut ieri in Statele Unite, cand flacrile au cuprins un imobil in orasul Philadelphia. Cel putin 13 persoane si-au pierdut viata, dintre care 8 copii.

Incendiul a izbucnit la etajul doi al unui bloc cu trei niveluri, iar echipele de pompieri au avut nevoie de mai bine de o ora pentru a stinge focul.

Craig MURPHY, SEFUL DEPARTAMENTULUI POMPIERI PHILADELPHIA: "In timpul procesului am descoperit ca erau multe decese la aceasta locatie. Sunt in acest domeniu de 35 de ani si acesta este cel mai grav incendiu pe care l-am vazut. Nu gasesc cuvinte ca sa descriu ce simt acum.”

Jim KENNEY, PRIMARUL ORASULUI: ”Aceasta este una dintre cele mai tragice zile din istoria orasului nostru. Am pierdut atat de multi oameni intr-un mod atat de tragic. Nu pot sa spun decat sa va rugati pentru cei care au murit in special pentru copii."

Opt persoane au reusit sa iasa din cladire imediat dupa declansarea incediului, iar un copil si un adult au fost transportati de urgenta la spital.

Qaabira PURIFOY, RUDA A VICTIMELOR: „Dupa cum poti vedea, probabil ca nu au avut nicio cale de iesire decat prin ferestre. Imagineaza-ti ca esti la etajul trei incercand sa sari afara. In orice caz, este posibil sa te ranesti sau sa mori.”

Cladirea apartine autoritatii municipale pentru locuinte, iar potrivit primelor informatii, apartamentele ar fi fost dotate cu detectoare de fum, dar acestea nu s-au activat. A fost lansata investigate pentru a stabli cauzele incendiului.