După temperaturile estivale de zilele trecute vremea s-a schimbat brusc. Dacă ieri la Cahul au fost aproape 30 de grade, azi erau numai 10. În multe țări din Europa maximele au scăzut și cu peste 25 de grade într-o singură zi. Cele mai mari diferențe au fost în Slovenia și Austria, iar în România s-a întors iarna.

După mai multe zile cu temperaturi de 30 de grade, când se părea ca a venit vara vremea s-a schimbat radical. În multe țări din Europa au fost recorduri de temperatură, însă a venit apoi un val de frig ce a adus și temperaturi de 1-2 grade. Cea mai mare scădere în 24 de ore a fost într-o localitate din Slovenia, unde temperatura s-a diminuat cu 26 de grade de la +27 la un singur grad și a plouat abundent.

În România nu au venit nu doar ploile și frigul, ci și ninsorile. A nins în mai multe zone din țară, și s-a depus strat de zăpadă.

„17 aprilie și în Bucovina s-a întos iarna. Ninge ca în povești. Dacă acum câteva zile făceam plajă într-un episod aproape de vară aici în Bucovina, ei bine se pare că noaptea trecuta iarna s-a întors și acoperă zona de munte.”

Ninsori ca în toiul iernii s-au înregistrat la Vatra Dornei, în județul Maramureș, dar și la  Cluj.

Cu zăpadă s-au trezit azi dimineață și locuitorii din Suceava.

Episodul de vreme rece va ține până la finalul acestei săptămâni. Meterologii atrag atenția că este vorba, de fapt, de valori normale pentru jumătatea lunii aprilie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.