Partidul National Scotian (SNP) a prezentat, sambata, un program pentru organizarea unui nou referendum referitor la independenta fata de Marea Britanie, transmite Reuters.
Premierul Boris Johnson, al carui acord este necesar pentru organizarea unui referendum, argumenteaza ca nu este necesar un nou vot, dupa ce scotienii au respins independenta in referendumul organizat in 2014.
Dar Partidul National Scotian a afirmat ca daca va castiga alegerile programate pe 6 mai va adopta propriul sau proiect de lege, astfel incat sa fie organizat un referendum dupa incheierea pandemiei, scrie News.ro.
Potrivit acestei formatiuni, guvernul britanic va trebui fie sa accepte referendumul, fie sa conteste legalitatea acestuia in justitie.
”O astfel de contestatie ar fi respinsa cu tarie de un guvernul scotian al SNP”, afirma programul.
Sondajele arata ca nationalistii scotieni sunt pe cale sa obtina o majoritate record in alegerile pentru Parlamentul Scotiei.
In 2014, scotienii au votat impotriva independentiei cu 55% din voturi la 45%, dar Brexitul si modul in care guvernul britanic gestioneaza criza Covid-19 au marit sprijinul pentru SNP, sondajele aratand ca majoritatea scotienilor sunt in favoarea separarii de Regatul Unit.
Un sondaj publicat sambata de The Times arata un alt posibil pericol pentru viitorul Marii Britanii, 51% dintre alegatorii nord-irlandezi afirmand ca sunt in favoarea organizarii unui referendum despre viitorul lor, in urmatorii cinci ani, comparativ cu 44% care se opun.
Sprijinul pentru o Irlanda unita este de 42%, potrivit sondajelor, fata de 47% care nu sunt de acord ca Irlanda de Nord sa iasa din Marea Britanie.


