Este o zi importată pentru Bulgaria. Cei în jur de 6,6 milioane de cetățeni au fost chemați la vot pentru alegerea membrilor Parlamentului. După 8 scrutinuri în 4 ani și fără vreun guvern care să-și ducă mandatul până la capăt, atitudinea predominantă în rândul cetățenilor bulgari este că un singur partid ar trebui să aibă majoritatea și să poarte întreaga responsabilitate pentru guvernare. Sondajele arată însă că și de această dată șansele să se întâmple acest lucru sunt foarte scăzute.
Noua coaliție formată în jurul fostului președinte Rumen Radev este creditată cu prima șansă la alegerile de astăzi. O parte dintre alegătorii bulgari speră că o eventuală victorie ar putea pune capăt corupției, în timp ce alții susțin pozițiile eurosceptice și proruse promovate de liderul bulgar.
După ce a votat, Radev a declarat că îşi propune să obţină majoritatea absolută în parlamentul de 240 de locuri.
Rumen RADEV, LIDERUL COALIȚIEI „BULGARIA PROGRESISTĂ”: „Avem multe lucruri de făcut, dar primul este să alegem membrii Curții Supreme de Justiție, iar apoi aceștia trebuie să aleagă Procurorul General. Avem nevoie de un program foarte solid în parlament pentru a-i sprijini pe cetățenii bulgari să iasă cât mai curând posibil din această situație foarte dificilă în care ne aflăm acum.”
Radev a demisionat din funcția de președinte în ianuarie, cu câteva luni înainte de încheierea celui de-al doilea mandat, pentru a candida la alegerile parlamentare. Fost pilot de vânătoare și comandant al forțelor aeriene, în vârstă de 62 de ani, este considerat cel mai popular politician din Bulgaria. Principalul rival al coaliției „Bulgaria Progresistă” este partidul condus de fostul premier Boiko Borisov, care astăzi a ținut să menționeze că șansele formării unui nou guvern sunt foarte mici.
Boiko BORISOV, LIDERUL PARTIDULUI „GERB”: „GERB nu va participa în coaliții, am spus asta foarte clar. Dacă va exista sprijin pentru anumite legi importante, vom decide atunci, dar compromisuri ca până acum nu vom mai face.”
Formațiunea sa de centru-dreapta are o ideologie conservatoare, populistă și pro-europeană, și a făcut constant parte din coalițiile de la guvernare, deși în două rânduri a cedat puterea în urma unor proteste anticorupție. Sondajele arată că Rumen Radev va avea nevoie de un partener pentru a forma o majoritate guvernamentală stabilă, dar a exclus o alianță cu partidul lui Boyko Borisov. Un posibil partener de coaliție pentru promovarea reformelor interne ar putea fi blocul pro-occidental Continuăm Schimbarea, care s-ar putea clasa pe locul al 3-lea în alegeri.

