Curentul si gazul nu s-au scumpit doar in Romania, ci la nivelul intregii Europe. Cele mai multe state au luat deja masuri si au gasit variante pentru ca cetatenii lor sa simta cat mai putin povara scumpirilor. Masurile de ajutor nu sunt unitare la nivel european, ci difera de la o tara la alta.

Fiecare tara in parte a incercat sa vina cu cele mai bune solutii pentru populatie, astfel incat scumpirile la curent si gaze sa nu fie resimtite atat de puternic. Potrivit unei analize realizate de jurnalistii de la HotNews, 11 tari europene au mers pe reducerea TVA-ului la energie. Belgia, Cipru, Cehia, Estonia si Germania sunt doar cateva dintre aceste state.

In Cehia, de exemplu, in ultimele luni ale lui 2021 energia a fost scutita de TVA. Tot ca masura de ajutor, guvernul de aici a mai decis ca gospodariile sa fie scutite de taxele la energie, daca electricitatea provine din surse regenerabile.

In Cipru pe langa reducerea TVA-ului la energie de la 19% la 5%, ministrul Finantelor a spus ca statul va acorda 70 de milioane de euro, bani care vor fi folositi la cresterea salariilor, indemnizatiilor si pensiilor. 

Gospodariile cu venituri mici din Estonia vor beneficia de preturi reduse la curent pana in luna martie inclusiv. Si tot pana la inceputul primaverii taxele de retea nu doar pentru gospodarii, ci si pentru firme din Estonia au fost reduse la jumatate.

Portugalia a luat masuri in fata acestui val de scumpiri chiar inainte ca majorarile sa fie resimtite de catre populatie. Reducerea TVA-ului de la 23% la 13% pentru primii 100 de kilowati consumati lunar a fost doar una dintre ele.

In Romania, Guvernul a adoptat noile masuri pentru plafonarea preturilor si compensarea facturilor la energie si gaze. Masurile se vor aplica de la 1 februarie pana la 31 martie. Astfel, pentru populatie nimeni nu va plati mai mult de 0,80 lei/kWh energie electrica si 0,31 lei/kWh la gazele naturale (n.red. indiferent de consum). Pentru consumatorii casnici, cu un consum de pana la 500 de kWh energie electrica sau 300 metri cubi gaze naturale se va plati cel mult 0,68 lei/kWh pentru energie electrica si 0,22 lei/kWh pentru gaze naturale cu toate taxele incluse.

Sursa: