Okinawa, cunoscuta ca „insula nemuritorilor”, are cea mai mare concentratie de centenari din Japonia. Satul Kitanakagusuku ocupa primul loc in ceea ce priveste longevitatea femeilor japoneze, relateaza BBC. Care este secretul acestei insule care ii face pe locuitorii sai sa duca o viata mai lunga si mai fericita?

Desi sunt putini medici in Okinawa, aici traiesc multi varstnici care sunt sanatosi. Iar unii dintre ei sunt centenari.

Membrii familiei ii considera o comoara.

„Cel mai bun lucru din viata mea e ca am fost binecuvantata cu 6 copii. Ma simt bine. Imi place sa ma plimb si sa ma vad cu prietenii. Am multi prieteni, multe sunt bunici. Vorbim despre mancare si despre orice”, spune Nobu Higa, o locuitoare din Okinawa in varsta de 100 de ani.

„Niciodata nu am crezut ca voi trai 100 de ani si ca voi ajunge aici sanatoasa. Am luat fiecare zi la rand si asa am ajuns aproape centenara”, spune Hatsuko Kyan, in varsta de 97 de ani.

„Nu am luat niciodata medicamente. Am multe hobby-uri, imi place sa fiu activa”, spune Yukiko Kina, in varsta de 88 de ani.

„Ce imi place cel mai mult e sa fiu printre oameni, sa vorbim si sa dansam impreuna. Ma face sa ma simt sanatoasa”, spune ea.

Multi atribuie longevitatea locuitorilor din Okinawa traditiei locale „moai”, adica grupuri de sprijin. La inceput, aceste grupuri strangeau fonduri pentru lucrari publice sau pentru a-i ajuta pe membrii grupului care treceau prin perioade dificile.

„Aici toata lumea ia parte la moai. Eu sunt cu colegi de scoala si prieteni. Sunt membra in trei grupuri, intr-unul sunt de 50 de ani. Abia astept sa ne intalnim, sa stam de vorba si sa radem”, spune Yukiko Kina.

„Nu as renunta la moai. Ce rost are sa traiesti, daca nu ai cu cine sa te bucuri?”, adauga ea.

Medicul Makoto Suzuki a colectat date medicale, de nutritie si sociale despre peste 1.000 de centenari din Okinawa, timp de patru decenii.

„Am gasit patru factori de longevitate: dieta, activitatea fizic, evolutie individuala si ajutor reciproc. Impreuna, acesti factori contribuie la longevitate. Sanatatea spirituala e importanta. Noi ii spunem „ikigai”. Este ceva ce poti face doar tu, aproape o misiune personala. Cand nu mai avem „ikigai”, murim”, spune medicul.

„Nepotii si stranepotii ma adora. Ei sunt „ikigai” pentru mine. Am 15 nepoti si 13 stranepoti. Faptul ca sunt aproape de ei, acesta e secretul sanatatii mele”, spune Yukiko Kina.

Sotul ei a murit la varsta de 101 ani.

„Nu stiu niciun cuplu care sa fi fost atat de apropiat ca noi. Oriunde mergeam, ne tineam de mana. Sotul meu ii saluta pe toti cu un zambet, toata lumea il cunostea. Cand a implinit 100 de ani, satenii au trimis un fotograf sa-i faca portretul”, spune ea.

„Vreau sa fac si eu tot ce pot sa traiesc 100 de ani”, adauga Yukiko Kina.

Satul Kitanakagusuku din Okinawa este primul din lume in ceea ce priveste longevitatea femeilor, in ultimii 10 ani.

Pentru a sarbatori acest lucru, municipalitatea organizeaza in fiecare an un concurs de frumusete pentru femeile in varsta de peste 80 de ani.

„Am vrut sa particip la acest concurs pentru ca am vrut sa devin un model pentru cei mai tineri. Cele trei lucruri pe care le consider importante sunt sportul, dieta si socializarea. Cred ca comunicarea este cel mai important lucru”, spune Yoko Ito, in varsta de 81 de ani.

„Ma simt plina de energie cand sunt inconjurata de oameni mai tineri. Pe de alta parte, ei spun ca primesc multa energie de la mine”, spune Hatsu ko Kyan.

Sursa: Digi24.ro