Şefii de stat major din aproximativ 30 de ţări pregătiţi să contribuie cu garanţii de securitate pentru Ucraina se întâlnesc joi în Marea Britanie pentru a discuta un plan de menţinere a păcii în cazul unei încetări a focului cu Rusia, conform AFP, citată de News.ro, potrivit hotnews.ro.
Premierul britanic Keir Starmer, care colaborează cu preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a construi o „coaliţie a celor dispuşi” să contribuie într-un fel, urmează să se adreseze liderilor militari. El a declarat sâmbătă la un summit virtual de aproximativ 30 de lideri – din Europa, Ucraina, Turcia, Canada şi Australia – că reuniunea de joi va fi dedicată „fazei operaţionale” a planului lor de menţinere a păcii în cazul unei încetări a focului.
Reuniunea are loc în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin a condiţionat încetarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina de orice încetare a focului. Rusia a respins, de asemenea, ideea prezenţei trupelor străine în Ucraina ca parte a unui acord de încetare a focului.
Keir Starmer şi Emmanuel Macron au încercat să formeze această coaliţie de când preşedintele american Donald Trump a deschis luna trecută discuţii directe cu Rusia în încercarea de a pune capăt celor trei ani de război.
Liderii britanic şi francez doresc să instituie, cu sprijinul SUA, garanţii de securitate care să îl descurajeze pe Vladimir Putin să încalce o eventuală încetare a focului.
În cadrul convorbirii telefonice de marţi cu omologul său american, preşedintele rus a fost de acord să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei timp de 30 de zile, dar nu s-a angajat la o încetare totală a focului. El a cerut încetarea „reînarmării” Ucrainei şi oprirea ajutorului occidental pentru Kiev.
Keir Starmer şi Emmanuel Macron au evocat ideea trimiterii de trupe în Ucraina ca parte a unei forţe de menţinere a păcii în cazul unei încetări a focului. Potrivit guvernului britanic, un „număr semnificativ” de ţări sunt pregătite să facă acelaşi lucru.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.