Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran, în Iran, a anunţat, miercuri, gruparea militantă palestiniană Hamas, transmite Reuters, potrivit știrileprotv.ro.

Publicat:31.07.2024, 08:05

Într-o declaraţie, facţiunea islamistă a deplâns moartea lui Haniyeh, despre care a spus că a fost ucis într-un ”raid sionist perfid asupra reşedinţei sale din Teheran”.

Potrivit AFP, a murit în atac şi una dintre gărzile sale de corp.

”Reşedinţa lui Ismail Haniyeh, şeful biroului politic al Rezistenţei islamice Hamas, a fost lovită în Teheran şi, în urma acestui incident, el şi una dintre gărzile sale de corp au fost martirizaţi”, se arată într-o declaraţie a site-ului de ştiri Sepah al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

Zece membri ai familiei liderului Hamas Ismail Haniyeh au fost ucişi, în 25 iunie, într-un atac israelian în Tabăra de Refugiaţi Al-Shati din oraşul Gaza.

Conform presei internaţionale, Ismail Haniyeh a participat marţi la ceremonia de depunere a jurământului de către noul preşedinte al Iranului, Masoud Pezeshkian.

Cine a fost Ismail Haniyeh

Ismail Haniyeh a fost mult timp lider politic al grupului militant, relatează CNN.

În vârstă de 62 de ani, acesta s-a născut într-o tabără de refugiaţi de lângă oraşul Gaza şi s-a alăturat Hamas la sfârşitul anilor 1980.

Pe măsură ce Hamas creştea în putere, Haniyeh a urcat în ierarhie - fiind numit parte a unei ”conduceri colective” secrete în 2004, apoi fiind numit prim-ministru al Autorităţii Palestiniene în 2006.

Până în 2017, a devenit şeful grupului şi a fost numit ”terorist global special desemnat” de către Statele Unite la scurt timp după aceea.

De-a lungul anilor, el a participat la discuţii de pace cu fostul preşedinte american Jimmy Carter şi s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali, inclusiv cu emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa al-Thani, şi cu diplomatul chinez Wang Kejian, la începutul acestui an.

În aprilie, raidurile aeriene israeliene au ucis trei dintre fiii lui Haniyeh şi patru dintre nepoţii săi, potrivit Hamas.

La momentul respectiv, Haniyeh - care era stabilit în Qatar - a insistat că moartea lor nu va afecta încetarea focului şi negocierile în curs privind ostaticii.

”Oricine crede că ţintirea copiilor mei în timpul discuţiilor de negociere şi înainte de convenirea unui acord va forţa Hamas să renunţe la cererile sale este iluzoriu”, a spus el.

Casa Albă a luat act de rapoartele despre uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, în Iran, a declarat un purtător de cuvânt, dar a refuzat să facă imediat alte comentarii.

Uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, face obiectul unei anchete, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul zilei de astăzi, a anunţat presa de stat iraniană, citând o declaraţie a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

IRGC a prezentat condoleanţe ”eroicei naţiuni palestiniene, Ummah (comunitatea) musulmană, luptătorilor frontului de rezistenţă şi nobilei naţiuni iraniene pentru martiriul liderului senior al rezistenţei palestiniene”, a raportat mass-media de stat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.