Liderul opozitiei ruse, Alexei Navalnii, a murit de „moarte buna”, a declarat joi seful Serviciului de Informatii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Nariskin, potrivit hotnews.ro.
„Nu cred ca a fost vorba de vreun plan special, dar, din pacate, oamenii au o particularitate: mai devreme sau mai tarziu viata se termina, mor. Navalnii a murit de moarte naturala, da”, a declarat acesta, potrivit agentiilor de stiri rusesti.
El raspundea la o intrebare despre faptul daca forte din Occident au fost implicate in moartea lui Navalnii.
Nariskin a declarat ca a gasit „revoltatoare” reactiile vocale din Occident la moartea lui Navalnii.
„Desigur, este destul de revoltator cand in Occident „se executa dansuri satanice” in jurul sicriului lui Navalnii”, a spus el sustinand ca Occidentul a profitat propagandistic de pe urma acestei morti. „Este imoral, josnic si lipsit de etica. Ce altceva ar mai fi de spus? A fost total previzibil”.
Navalnii, cel mai proeminent opozant al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a murit luna trecuta, la varsta de 47 de ani, intr-o colonie penala din Arctica. Sustinatorii sai au sustinut ca a fost ucis.
Kremlinul a negat orice implicare a statului in moartea sa.
Aleksei Navalnii a murit la data de 16 februarie in penitenciarul in care era inchis. Serviciul Penitenciar Federal al regiunii Iamalo-Nenetia a scris ca Navalnii „s-a simtit rau” dupa o plimbare si „aproape imediat si-a pierdut cunostinta”.
Aleksei Navalnii avea doar 47 de ani.
„Dupa o plimbare in districtul autonom Iamalo-Nenetia, Navalnii s-a simtit rau si aproape imediat si-a pierdut cunostinta. Paramedicii au declarat decesul detinutului”, au transmis autoritatile penitenciare din Rusia. Conform autoritatilor penitenciarului, au fost chemati medicii dar acestia nu au putut sa-l mai resusciteze pe Navalnii.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


