Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. A dat asigurari că răspunsul său nu  va pune în pericol ţările arabe din regiune. Oficiali americani sugerează că Israelul este puţin probabil să lovească
direct Iranul în urma atacului recent. În vreme ce Teheranul amenință că va răspunde la rândul său oricărei acțiuni israeliene, SUA, China și ceilalți actori globali fac eforturi serioase pentru a calma spiritele în Orientul Mijlociu.

Într-un discurs ținut în fața unui avion de ultimă generație F-35, șeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va da o ripostă Iranului, dar nu a intrat în detalii.

Herzi HALEVI, ȘEFUL STATULUI MAJOR AL FORȚELOR DE APĂRARE A ISRAELULUI:  „Iranul va suporta consecințele acțiunilor sale. Așa vom alege răspunsul nostru.”

La Tel Aviv, ședința guvernului condus de Benjamin Netanyahu s-a încheiat fără o decizie, deși presa israeliană spune că toate opțiunile au rămas pe masă.

Benny GANTZ, MINISTRUL AL CABINETULUI DE RĂZBOI ȘI LIDER AL UNITĂȚII NAȚIONALE:  „Vom constitui o coaliție regională și vom cere socoteală Iranului, într-un mod și într-un moment care ne convin.”  

Israelul le-a comunicat ţărilor aliate precum Iordania, Egiptul şi statele din Golful Persic că răspunsul său va fi realizat într-un mod care să nu le implice pe acestea în represalii. Asigurarea raportată din partea Israelului către ţările vecine vine după ce comandanţii iranieni de vârf au avertizat că Israelul şi aliaţii săi ar urma să fie lovite mai puternic în caz de represalii.

În special, comentariile Teheranului au stârnit îngrijorare în Iordania, după ce mass-media oficială iraniană a avertizat că Iordania ar fi următoarea ţintă în cazul în care ar coopera cu Israelul într-o confruntare cu Iranul. Între timp presa iraniană a publicat imagini care arată cum au fost lansate sâmbătă dronele și rachetele asupra Israelului.

Potrivit oficialilor americani, cel puțin cinci rachete balistice nu au fost interceptate și au lovit baza militară Nevatim din deșertul Negev. Atacul iranian de sâmbătă a marcat prima dată când Iranul a lansat un atac militar direct asupra Israelului, în ciuda unor decenii deduşmănie care datează de la Revoluţia islamică din 1979 a ţării. Atacul a avut loc la mai puţin de două săptămâni după un presupus atac israelian în Siria, care a ucis doi generali iranieni într-o anexă a ambasadei Iranului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.