Seful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a spus ca este sigur ca in curand armata rusa va suferi pierderi masive pe campul de lupta si ca rusii vor pierde nu doar teritoriile pe care le-au ocupat in Ucraina, ci si parti din Rusia, relateaza CNN, citata de digi24.ro

Pierderile vor fi atat de mari incat vor fi organizate plutoane de executie care ii vor impusca pe generalii ce se fac vinovati de esecurile armatei ruse. Revolutia va cuprinde Rusia, care va fi nevoita sa trimita armata pe strazile oraselor rusesti pentru a inabusi rascoala poporului, potrivit lui Prigojin.

„Acum, vom suferi pierderi mari, sunt absolut sigur de asta. Acum, vom pierde cu siguranta teritorii rusesti, acestea fiind in Federatia Rusa”, a spus Prigojin, care a adaugat ca „ori va avea loc o revolta populara, ori Duma de Stat va lua decizia sa aplice pedeapsa capitala si sa ii ciuruiasca naibii pe toti [generalii]”. 

„Si, apropo, va spun sincer, cred ca suntem la 2-3 luni de plutoanele de executie”, a prezis Prigojin. 

Intr-un videoclip postat pe Twitter, Prigojin spune ca Bahmut va fi cucerit de ucraineni in maxim o luna jumate, acum ca mercenarii lui s-au retras din oras.

Trupele ucrainene au ocupat deja pozitii din jurul orasului pe care rusii l-au asediat timp de peste 7 luni de zile si le va fi mult mai usor sa ii alunge pe soldatii rusi din oras decat le-a fost rusilor sa il cucereasca, potrivit lui Prigojin. 

„Daca Ministerul Apararii pastreaza aceeasi atitudine pe care o are acum, mi-e teama ca totul se va desfasura in directia inversa in o luna - o luna jumate, maxim”, a spus Prigojin. 

Intr-o alta filmare postata online de ziua sa, de 1 iunie, Prigojin spunea ca razboiul din Ucraina nu se va termina prea curand si ca nu vor exista negocieri de pace.

Nici Occidentul, nici Ucraina nu are nevoie de discutii intrucat ambele isi cunosc deja forta si se simt pregatite sa continue luptele, potrivit lui Prigojin. 

De cealalta parte, nici Rusia nu este pregatita de pace in acest moment pentru ca daca va accepta conditiile impuse de Kiev, asta va duce la prabusirea Rusiei. Asadar, razboiul va continua mai mult de un an, a prezis Prigojin.