Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a fost resimtit miercuri dimineata în nordul insulei indoneziene Sumatra, declansând pentru scurt timp o alerta de tsunami si provocând o stare de panica, au anuntat autoritatile si Institutul de geofizica american (USGS), în timp ce serviciile de urgenta au mentionat ca peste zece persoane au fost ranite.
Alerta de tsunami a fost ridicata la scurt timp dupa ora 07.00 (03.00, ora României), în provincia Aceh.
Seismul, localizat la o adâncime de 46 de kilometri, a avut epicentrul la 205 kilometri nord-vest de Sibolga, pe coasta de nord-vest a insulei Sumatra, si s-a înregistrat la ora locala 05.15 (01.15, ora României), potrivit USGS.
Agentia indoneziana de geologie a evaluat la 7,2 magnitudinea seismului si epicentrul la 60 de kilometri sud-est de Sinabang, pe insula Simeulue.
La scurt timp dupa producerea cutremurului, Centrul de alerta pentru tsunami din Pacific a emis alerte privind posibile tsunami-uri locale, precizând însa ca nu preconizeaza un val seismic de proportii.
În Thailanda, o alerta de tsunami a fost emisa pentru coasta Andaman, unde populatia a fost încurajata sa mearga în locuri sigure. Alerta a fost de asemenea anulata la mai putin de doua ore.
Centrul national de prevenire a catastrofelor apreciase ca un "tsunami este foarte probabil pe coasta Andaman".
"Am ridicat alerta la ora 07.20 (03.20, ora României), dupa ce am constatat ca nu s-a format decât un mic tsunami de mai putin de 15 centimetri", a declarat un oficial din cadrul centrului, Sarun Dabbhasuta.
Autoritatile indoneziene declarasera anterior ca nu au primit informatii despre pagube importante la Sinabang. "Politistii nostri nu au constat nimic semnificativ", a declarat comandantul politiei locale, Dedi Junaidi, la postul de televiziune MetroTV.
Furnizarea de electricitate a fost întrerupta la Banda Aceh , capitala provinciei Aceh, dar telefoanele mobile puteau fi folosite.
Locuitorii au resimtit puternicul cutremur. Foarte multi au decis sa îsi paraseasca domiciliul, de teama unui tsunami.
"A durat aproape un minut. Oamenii au intrat în panica si au iesit afara. Cei care locuiesc lânga mare si-au folosit motocicletele pentru a se refugia în zonele mai înalte", a precizat corespondentul AFP.
Peste zece persoane au fost ranite, dintre care patru grav, în timp ce locuintele lor au fost avariate pe insula Simeulue, în largul coastelor din nord-vestul Sumatrei, potrivit serviciilor de urgenta.
Aceasta regiune, situata în provincia Aceh, a fost cea mai afectata de tsunami-ul devastator care s-a soldat cu 220.000 de morti în Asia, în decembrie 2004.
"Dormeam când s-a produs cutremurul. Mi-am trezit sotia si copiii si ne-am urcat repede pe motocicleta, pentru a ajunge într-o zona mai înalta", a povestit Agus, în vârsta de 30 de ani, care si-a pierdut mama si doi apropiati în catastrofa din 2004.
"Am vazut ca vecinii mei au intrat si ei în panica. Nu vreau sa ma întorc imediat în locuinta mea, care este aproape de mare", a adaugat el.
La 26 decembrie 2004, aproximativ 168.000 de persoane au murit în provincia Aceh, din cauza valului urias ce a urmat unui cutremur cu magnitudinea de 9,3 grade.
Seismul de miercuri "a fost provocat de tensiuni între placile indo-australiana si eurasiatica, ca si în 2004", a declarat un oficial al agentiei de geofizica, Suharjono. "Este o zona în permanenta instabila. Nu putem prezice când se va produce urmatorul cutremur de proportii si trebuie deci sa ramânem vigilenti", a adaugat el, precizând ca au existat cel putin patru replici.
Indonezia este situata în zona numita "Cercul de Foc" al Pacificului, unde activitatea vulcanica si seismica este foarte puternica.
Peste 1.000 de persoane si-au pierdut viata în timpul unui cutremur cu o magnitudine de 7,6 grade, care a a zguduit vestul insulei Sumatra în septembrie 2009.
MEDIAFAX.RO


