Senatorul republican Lindsey Graham a declarat, intr-un interviu acordat BBC, ca trupele SUA „se vor intoarce in Afganistan” la un moment dat, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat.

„Trebuie sa facem asta deoarece amenintarea va fi mult prea mare”, a spus senatorul american.

Trupele americane s-au retras din Afganistan in urma cu o saptamana, dupa 20 de ani de prezenta militara in aceasta tara, in cel mai lung razboi din istoria Statelor Unite. Dupa 20 de ani, peste 2.000 de morti si doua trilioane de dolari cheltuiti, ultimele zile ale retragerii din Afganistan s-au caracterizat haosul si teroarea evacuarii cetatenilor americani si a civililor afgani care au incercat sa fuga de represiunea talibanilor.

„Talibanii nu s-au schimbat. Au o viziune total defazata fata de lumea moderna in care traim. Vor fi o continua amenintare pentru afganii obisnuiti, iar cel mai important lucru este ca aceasta tara va deveni un refugiu sigur pentru cei din Al-Qaeda”, a spus senatorul SUA.

Intrebat daca guvernul SUA chiar isi va mai permite sa retrimit[ trupe in Afganistan, senatorul a raspuns:

„Vom fi nevoiti. De ce ne-am intors in Irak si in Siria? De ce avem mii de trupe acum acolo? Din cauza pericolului ISIS”, a spus Graham.

Senatorul a avertizat ca Afganistanul va deveni un teren fertil pentru islamistii radicali din intreaga lume. El a propus ca SUA sa incerce sa ii ajute pe cei din 

„Talibanii nu vor putea guverna Afganistanul, sunt urati de poporul afgan. ISIS va veni peste talibani si intreaga tara se va diviza in urmatorul an, ceea ce va crea o furtuna perfecta pentru atacarea intereselor occidentale. Si atunci ai doua optiuni: fie spui nu e problema mea, fie ii lovesti inainte sa apuce sa te loveasca ei pe tine”, a declarat senatorul SUA.

Sursa: