Separatistii catalani au obtinut o majoritate detasata in alegerile legislative de ieri. Partidele care doresc independenta provinciei spaniole au format o coalitie care promite despartirea de Spania. Madridul avertizeaza ca o astfel de initiativa este ilegala. Cu toate acestea, mii de catalani s-au adunat in centrul Barcelonei pentru a sarbatori victoria partidelor separatiste in scrutinul de ieri.

”Cred ca de maine o sa vedem foarte multa teama la Madrid si curaj in Catalonia. Trebuie sa fim puternici si sa mergem mai departe. Nimic nu ne poate opri.”


Alianta separatista a obtinut 72 din cele 135 de mandate. Coalitia este condusa de presedintele provinciei Catalonia, care a declarat in fata manifestantilor ca rezultatul este practic un mandat pentru a separa aceasta regiune bogata de Spania.

Artur MAS, PRESEDINTELE CATALONIEI: ”Astazi avem o victorie dubla: a taberei pro-independenta si a democratiei.”


In ultimii trei ani, tabara separatista a cerut guvernului de la Madrid un referendum pentru independenta Cataloniei. Premierul spaniol a anuntat insa ca autoritatile nu vor permite acest lucru in niciun caz.
Si UE a avertizat ca o Catalonie independenta nu va face parte din zona euro.
In cazul unei “separari”, Spania ar ramane fara o regiune bogata, fara 7,5 milioane de locuitori, fara 25 la suta din exporturi si 19 la suta din PIB.