Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ca un razboi nuclear nu ar trebui lansat niciodata, deoarece nu ar putea exista „niciun castigator”, intr-un interviu acordat vineri publicatiei Al Arabiya, transmite CNN.

Lavrov a adaugat ca Rusia a pledat tot timpul ca nicio tara sa nu declanseze „niciodata un razboi nuclear”.

Intrebat daca armata rusa doreste controlul total al Donbasului si al sudului Ucrainei pentru a oferi un coridor terestru catre Crimeea, Lavrov a afirmat ca nu este treaba lui sa discute „mijloacele militare pentru a atinge obiectivele” Rusiei si a precizat ca se abtine de la discutii privind „speculatiile”.

De asemenea, Lavrov nu a confirmat, atunci cand a fost intrebat, daca operatiunile din Donbas se vor incheia pana la 9 mai, Ziua Victoriei, sarbatoarea anuala a Rusiei, cand unii analisti si oficiali americani se asteapta ca Vladimir Putin sa declare o victorie in Ucraina: „Se vor incheia atunci cand obiectivele pe care tocmai vi le-am descris vor fi implementate, vor fi atinse”.

Lavrov a minimalizat, de asemenea, presiunea sanctiunilor din partea guvernelor occidentale asupra Rusiei.

„Ei nu cunosc istoria. Rusia a avut intotdeauna sanctiuni. Acest ultim val de sanctiuni au aratat adevarata fata a Occidentului… sa creada ca acest lucru va face Rusia sa cerseasca sa fie iertata … ei nu stiu nimic despre politica externa a Rusiei sau despre cum sa trateze cu Rusia”, a spus el.

Sursa: