In timp ce Rusia este izolata in Occident, ministrul rus al Apararii a ajuns astazi in Coreea de Nord. Serghei Soigu a fost intampinat cu onoruri militare si covor rosu. Scopul declarat oficial este participarea la festivitatile organizate de Phenian cu ocazia celei de-a 70-a aniversari a sfarsitului Razboiului din Coreea. Unii analisti vad insa in aceasta vizita o oportunitate pentru ca Rusia sa ceara arme si munitii de la dictatorul nord-coreean.
Imnul Rusiei a rasunat pe Aeroportul International din Phenian, la primirea ministrului rus al Apararii, Serghei Soigu. Acesta a fost intampinat cu un covor rosu si onoruri militare de catre omologul sau nord- coreean. Soigu a depus coroane de flori in culorile drapelului rus la Monumentul Eliberarii, din Phenian. Imaginile au fost difuzate de presa rusa.
Scopul declarat al vizitei este participarea la festivitatile organizate de Phenian cu ocazia celei de-a 70-a aniversari a sfarsitul Razboiului din Coreea, marcate in mod obisnuit prin parade militare masive.
Yang MOON-JIN, PROFESOR LA UNIVERSITATEA DE STUDII NORD-COREENE:„Imaginile din satelit arata ca Coreea de Nord a facut poduri plutitoare pentru cea de-a 70-a aniversare, asa ca ma astept ca vor organiza un spectacol de artificii si aerian la scara larga in timpul noptii.”
Insa, sunt analisti care vad si alte scopuri in spatele celui oficial, cum ar fi cererea Moscovei pentru arme si munitii nord-coreene, dar si interesul Phenianului pentru tehnica ruseasca.
Vahtang MAISAIA, EXPERT GEORGIAN, DOCTOR IN STIINTE POLITICE:„Ei bine, cred ca acest lucru se datoreaza in primul rand faptului ca exista o mare lipsa de munitie, sisteme de foc. Cred ca Coreea de Nord are un stoc mare de asemenea arme de lupta.”
Vizita lui Soigu are loc, de asemenea, pe fondul cresterii tensiunilor geopolitice dintre SUA si Rusia, din cauza razboiului din Ucraina.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

