Reprezentanti din conducerea a cel putin trei servicii de spionaj europene au salutat „cu caldura” intentia presedintelui american Joe Biden de a impiedica pe viitor accesul lui Donald Trump la briefingurile de securitate ale serviciilor secrete ale SUA. O asemenea decizie, in urma careia Trump nu va mai primi rapoarte secrete, ar recastiga increderea spionilor europeni, care vor putea impartasi din nou informatii confidentiale si sensibile cu cei americani, informeaza Business Insider, citat de Yahoo News.
De cand Joe Biden s-a instalat la Casa Alba, agentiile de informatii europene sunt mai deschise in ceea ce schimbul de secrete cu partenerii lor americani. Unii oficiali din serviciile de spionaj aliate au fost uluiti dupa ce s-a aflat ca fostul presedinte Donald Trump ar fi dezvaluit Rusiei, in 2017, informatii strict secrete care ar fi pus in pericol viata unei „surse vitale de informatii”.
Acum, conform surselor Insider, Joe Biden i-a asigurat pe partenerii europeni ca va pune capat briefingurior de securitate adresate lui Trump.
In Statele Unite, fostii presedinti americani pot avea acces la astfel de rapoarte de securitate, o cutuma pe care presedintele in exercitiu o poate stopa oricand doreste.
In 2017, Donald Trump le-a dat rusilor informatii secrete pe care americanii le primisera de la israelieni
Intr-un interviu acordat zilele trecute la CBS, Joe Biden a fost intrebat daca Donald Trump va continua sa primeasca briefinguri secrete.
„Nu cred”, a raspuns Biden, „si asta din cauza comportamentului sau irational”.
„Este o masura asteptata si un gest simbolic, care pune capat imprejurarilor exceptionale in care serviciile noastre evitau sa impartaseasca in totalitate informatii secrete, de teama ca ele ar putea ajunge la presedinte, care ar fi putut apoi sa le dea mai departe ambasadorului Rusiei”, a declarat pentru Insider, sub protectia anonimatului, reprezentantul unui serviciu secret european dintr-o tara memra NATO.
In 2017, Donald Trump a furnizat ambasadorului rus informatii secrete obtinute de americani de la israelieni. Informatiile au fost dezvaluite ambasadorului rus Serghei Kisliak si ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, desi oficialii israelieni rugasera autoritatile Statelor Unite sa fie grijulii cu aceste informatii.
Un oficial israelian citat de New York Times a sustinut ca le-au fost confirmate „cele mai mari temeri” dupa ce Trump le-a dezvaluit rusilor aceste informatii, care ar putea periclita nu numai relatiile dintre SUA si Israel, dar si acoperirea celor infiltrati in gruparea terorista Stat Islamic.


