Pentru rusi, o pauza operationala este esentiala pentru a se regenera si a se pregati pentru un razboi de lunga durata. Moscova incearca sa exploateze aceasta perioada de relativa stagnare pentru a relua activitatile complexului militar-industrial rus care, desi ramane semnificativ din punct de vedere al capacitatii de productie, incepe sa resimta impactul sanctiunilor occidentale”, se precizeaza in raportul anual al serviciilor de informatii italiene catre Parlament, prezentat marti, 28 februarie, scrie La Stampa, citata de Rador, transmite g4media.ro.
Anul ”s-a incheiat si cu recunoasterea de catre presedintele Putin a dificultatilor intampinate in Donbass in contracararea Fortelor Ucrainene, semnal care, legat de propunerea de restructurare a Fortelor Armate Ruse – cu o crestere a totalului pana la 1,5. milioane de soldati – confirma intentia de a continua conflictul pana la atingerea obiectivelor cheie urmarite de Moscova”.
”Desi o mare parte a populatiei ruse continua sa sustina activitatea conducerii tarii, datorita omniprezentei propagandei media si a naratiunii oficiale, in sondajele publice se constata o scadere a consensului, fenomen dovedit si de numarul de persoane care parasesc tara”, evidentiaza raportul anual al serviciilor de informatii catre Parlament prezentat astazi.
”Moscova nu va inceta sa se amestece in dinamica politica si in procesele de luare a deciziilor din cadrul tarilor NATO”, scriu agentii 007 italieni, ”si va recurge chiar mai mult decat in trecut la metode coercitive si manipulative, precum atacurile cibernetice, dezinformarea, santajul si utilizarea unor parghii precum migratia si energia, aceasta din urma menita sa-si piarda din relevanta odata cu angajamentul occidental de a gasi alternative la dependenta energetica de Rusia”
”Obiectivele lui Putin au esuat din cauza faptului ca nu a inteles scenariul ucrainean”
Conform serviciilor secrete italiene, conflictul din Ucraina ”declansat de Federatia Rusa la 24 februarie 2022, a reusit concomitent: sa strice echilibrul securitatii, sa readuca razboiul pe continentul european; sa sublinieze esecul obiectivelor strategice stabilite de Rusia (inclusiv schimbarea guvernului lde a Kiev si achizitia de teritorii de interes strategic), pe care Moscova le considerase usoare si rapid de realizat si a indus Occidentul sa reflecteze asupra eficientei si coerentei instrumentului militar rusesc, in lumina progresului operatiunilor din Ucraina si a riscurilor in crestere asociate cu continuarea conflictului.
In special, esecurile strategice ale lui Putin par a fi atribuite deficitelor interpretative ale scenariului ucrainean, subestimarii amplorii, vitezei si coeziunii raspunsului occidental la invazia din Ucraina si subestimarii tenacitatii oamenilor si a fortelor de la Kiev”.
Serviciile de informatii italiene adauga: ”Se estimeaza ca presedintele Putin a fost determinat sa actioneze de convingerea sa ca Fortele Armate Ruse ar fi fost capabile sa obtina victoria militara in doar cateva zile, evitand astfel suprapunerea pachetelor de sanctiuni de catre occidentali (cum s-a intamplat in schimb)”.
Este foarte putin probabil ca Rusia sa utilizeze armelor nucleare
Documentul scrie ca ”atentia serviciilor de informatii nationale este sporita in ceea ce priveste riscurile de escaladare legate de continuarea conflictului, inclusiv amenintarea Rusiei privind utilizarea armelor nucleare, evaluata ca fiind improbabila la momentul intocmirii prezentului Raport”.
Raportul mai semnaleaza si alte situatii de urgenta de securitate nationala, cum ar fi cresterea numarului operatiunilor de salvare pe mare efectuate de navele ONG-urilor, in principal in zona SAR libiana, scriu serviciile italiene. Aceste activitati ”sunt promovate deseori pe retelele sociale de catre facilitatorii imigratiei ilegale, ca garantie a unei mai mari securitati in calatoria catre Europa”.
In acest context, prezenta navelor umanitare reprezinta ”un avantaj logistic pentru organizatiile criminale care gestioneaza traficul ilegal de migranti, permitandu-le sa isi adapteze modusul operandi in functie de posibilitatea de a reduce calitatea ambarcatiunilor folosite, crescand in mod corespunzator profiturile ilicite, dar expunandu-i pe oamenii aflati bord unui risc mult mai concret de naufragiu”.
De asemenea, raportul anual al serviciilor de informatii italiene prezentat marti Parlamentului, atrage atentia asupra faptului ca amenintarea anarho-insurectionista este ”extrem de concreta si vitala, caracterizata prin componente militante hotarate sa-si promoveze ideile, prin propaganda instigatoare si prin planificarea luptei centrata pe tipica ‘actiune directa distructiva”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


