Sfarsit tragic pentru doi barbati din Rusia. Masina in care se aflau s-a prabusit intr-o groapa cu apa fierbinte, dupa ce asfaltul de sub automobil s-a surpat. Soferul si pasagerul nu au mai putut fi salvati.

Este momentul in care masina cu cei doi barbati aflati in interior este scoasa la suprafata. Din imagini se vede ca din groapa imensa ies aburi. S-a intamplat in aceasta dimineata, in orasul rus Penza.

Automobilul, pur si simplu, s-a prabusit, dupa ce asfaltul de sub el s-a surpat. Martorii povestesc ca barbatii ar fi incercat sa iasa din groapa imensa, insa nu au reusit din cauza apei fierbinti.

La venirea salvatorilor, cei doi erau deja fara suflare. 

Asfaltul s-a prabusit, dupa ce tevile cu apa calda au cedat, scrie presa rusa. Asemenea situatii au mai avut loc, sustin localnicii, dar niciodata nu s-a sfarsit cu victime. Politia a pornit o ancheta.