Si-au spus Hristos a Iniviat astazi, crestinii ortodocsi din intreaga lume. Milioane de oameni au mers noaptea la biserici, au ascultat slujbele, apoi au ciocnit un ou rosu cu cei dragi. Daca in unele tari, slujbele s-au desfasurat ca in mod obisnuit, in altele au fost impuse restrictii, iar enoriasii au ascultat liturghia afara, sau au urmarit-o online.

Lumina Sfanta de la Mormantul lui Iisus Hristos s-a aprins sambata, putin inainte de ora 14, iar cei care o asteptau cu nerebdare au transmis-o mai departe.

Sfanta Lumina de la Ierusalim este considerata cea mai clara dovada a dreptei credinte, cea mai evidenta dintre minunile crestine care se petrec in Biserica Ortodoxa. Mii de rusi au participat aseara la slujba de Inviere oficiata in bisericile din toata tara. La Moscova, Patriarhul Kiril a condus liturghia la miezul noptii in Catedrala Hristos Mantuitorul, in fata sutelor de credinciosi.

De la slujba nu a lipsit presedintele Vladimir Putin.

Putini dintre rusii veniti la biserica au purtat masca, iar distanta fizica nu a fost respectata. Altfel au stat lucrurile in Romania. La Brasov, autoritatile locale au organizat mai multe puncte de distributie a luminii sfinte, astfel incat credinciosii sa poata asista la slujba pastrand distanta fizica. Slujba s-a tinut in Piata Sfatului, iar crestinii au respectat restrictiile.

Slujbe de Inviere s-au tinut si in lacasurile din Ucraina, Grecia, Bulgaria si alte tari. In functie de situatia epidemiologica din fiecare stat, acestea s-au desfasurat fie cu enoriasii in biserici, fie afara, sau au fost transmise online.